Unul dintre angajaţii de top ai lui Elon Musk şi-a dat demisia exact înainte de raportările financiare pe trimestrul doi

Ganesh Srivats, director de vânzări al companiei Tesla, a demisionat, potrivit Business Insider.

1863 afișări
Imaginea articolului Unul dintre angajaţii de top ai lui Elon Musk şi-a dat demisia exact înainte de raportările financiare pe trimestrul doi

Srivats s-a alăturat companiei în 2015 drept vicepreşedinte de vânzări pe segmentul Americii de Nord. În luna februarie, acesta a preluat atribuţiile de vânzări pentru pieţele globale.

În aceeaşi lună, Tesla a pierdut un alt executiv de top, Jon McNeil, care a fost preşedinte al diviziei de vânzări şi servicii. Atunci, Srivats a preluat o serie din atribuţiile lui McNeil.

„Am dori să îi mulţumim lui Ganesh pentru munca lui şi să îi dorim tot binele pentru viitor”, a transmis un purtător de cuvânt al companiei pentru publicaţia americană.

Srivats s-a alăturat Tesla de la retailerul de lux Burberry. Acum, părăseşte compania pentru a deveni CEO al retailerului online Moda Operandi, începând de la 1 august, potrivit unui comunicat de presă din partea companiei.

Robin Ren, care s-a ocupat de operaţiunile Tesla în China, a preluat divizia globală de vânzări în urmă cu câteva luni.

Plecarea lui Srivats din companie vine cu doar câteva zile înainte ca Tesla să anunţe rezultatele financiare din al doilea trimestru, şi în aceeaşi zi în care Wall Street Journal scrie că Tesla le-a cerut banii înapoi unor furnizori pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele pe ultimul trimestru.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici