Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din lume a murit în Franţa după ce a căzut de la înălţime

Co-preşedintele grupului chinez de firme HNA Wang Jian a decedat în Franţa în timpul unei călătorii de afaceri, poliţia locală precizând că moartea pare a fi una accidentală, acesta căzând de la înalţime în timp ce era fotografiat, informează Reuters.

5569 afișări
Imaginea articolului Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din lume a murit în Franţa după ce a căzut de la înălţime

Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din lume a murit în Franţa după ce a căzut de la înălţime

Wang, în vârstă de 57 de ani, era privit ca fiind arhitectul unei achiziţii surprinzătoare de 50 de miliarde de dolari prin care HNA a acumulat active care variază de la o participaţie la Deutsche Bank până la proprietăţi în diferite părţi ale lumii. Sub presiunea Beijingului, HNA a vândut multe din aceste active pentru a reduce datoria.

El a fost responsabil de strategia grupului şi a operaţiunilor de zi cu zi, au spus surse din interiorul firmei, în timp ce colegul său şi co-fondatorul companiei Chen Feng a fost adesea imaginea grupului.

Moartea sa complică eforturile companiei de restructurare şi achitare a datoriilor.

Wang a căzut de la o înalţime de 15 metri în satul Bonnieux, de lângă Avignon, o zonă pitorească populară printre turişti, a declarat pentru Reuters locotenent-colonelul de jandarmerie din regiunea Vaucluse Hubert Meriaux. ”El a stat pe marginea unei pante mai înalte pentru a-şi face o fotografie cu familia sa şi a căzut”, a mai spus acesta.

Wang deţinea 15% din acţiunile grupului de firme, care este controlat de o fundaţie din New York şi o organizaţie caritabilă din China ce deţin împreună 52% din capitalul companiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici