Uscătoare de păr Braun, rechemate în service

Producătorul de electrocasnice Braun Germania a anunţat o rechemare voluntară a uscătoarelor de păr Braun Satin Pro şi Braun Satin Hair Colour produse în perioada 2007- 2008, deoarece există un risc, deşi redus, ca produsul să sufere un scurtcircuit dacă este lăsat în priză, chiar dacă este oprit.

105 afișări
Imaginea articolului Uscătoare de păr Braun, rechemate în service

Uscătoare de păr Braun, rechemate în service (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Această rechemare este iniţiată ca urmare a faptului că un număr redus din aceste uscătoare de păr nu au corespuns standardelor de calitate impuse de Braun şi prezintă un risc de siguranţă dacă nu sunt folosite în conformitate cu instrucţiunile de folosire. Concret, există un risc redus ca uscătorul de păr în cauză să sufere un scurtcircuit, să se supraîncălzească şi să înceapă să ardă dacă este lăsat în priză, într-un mediu foarte umed, chiar dacă este oprit", se arată într-un comunicat transmis miercuri de companie.

Astfel, consumatorii sunt rugaţi să nu mai folosească uscătorul de păr.

"Uscătoarele de păr Braun supuse rechemării au numărul tipului de produs 3549 şi codurile de producţie de la «701» la «852». Numărul tipului de produs este imprimat pe mânerul uscătorului, în timp ce codul de producţie este imprimat pe grilajul de admisie care poate fi găsit după îndepărtarea filtrului de protecţie de pe spatele aparatului", se mai arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici