Văcăroiu: E pentru prima oară când o comisie taie bugetul Curţii de Conturi şi nu are receptivitate

Comisiile de buget-finanţe au adoptat, joi, bugetul Curţii de Conturi, în sumă de 194.867.000 lei, neacceptând niciun amendament de majorare, ceea ce l-a făcut pe preşedintele Curţii, Nicolae Văcăroiu, să spună că este pentru prima dată când o comisie taie fără nicio receptivitate.

667 afișări
Imaginea articolului Văcăroiu: E pentru prima oară când o comisie taie bugetul Curţii de Conturi şi nu are receptivitate

Nicolae Văcăroiu (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Nicolae Văcăroiu a spus că, practic, Curtea de Conturi nu este un consumator al bugetului de stat, deoarece primeşte un credit bugetar de 44 milioane de euro, dar aduce la bugetul de stat din controalele efective, anual, 600-700 milioane de euro.

El a mai spus că, din procese, Curtea de Conturi are şi prejudicii de încasat de 1,8 miliarde de euro.

Văcăroiu a adăugat că bugetul Curţii pe 2014 este micşorat faţă de cel din acest an. Execuţia preliminată pe 2013 a fost de 197.754.000 lei.

Nicolae Văcăroiu a arătat că, din banii alocaţi Curţii de Conturi, 87% sunt pentru cheltuieli de personal, 7,8% pentru bunuri şi servicii, 2% cheltuieli de capital. Văcăroiu a menţionat că sunt mai multe probleme grave care necesită fonduri suplimentare şi care ţin de funcţionarea instituţiei. El a spus că sunt probleme cu sediile, pentru că "le cad plafoanele şi au nevoie de consolidare". În plus, este nevoie de bani pentru auditorii externi, a mai spus Văcăroiu.

"Curtea de Conturi este cea mai ingrată instituţie, pentru că deranjează mult şi ăsta este şi scopul, să introducem disciplina financiară. Dacă nu ne ajutaţi, nu putem", le-a spus Văcăroiu parlamentarilor din comisiiile de buget.

Preşedintele Comisiei de buget a Senatului, Cosmin Nicula, a propus majorarea bugetului Curţii de Conturi cu 3.500.000 de lei pentru reparaţii de capital, precum şi sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii.

Toate propunerile de majorare a bugetului Curţii au fost respinse de reprezentanţii Guvernului şi de parlamnetarii din comisii.

"Este pentru prima oară când o comisie parlamentară taie bugetul Curţii de Conturi şi nu are nicio receptivitate", a afirmat, în final, Văcăroiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici