Valoarea complexului City Gate din Bucureşti a scăzut cu aproape 10 mil. euro de la începutul anului. Care sunt centrele comerciale evaluate în urcare faţă de finele lui 2012

Valoarea complexului de birouri City Gate din Piaţa Presei, Bucureşti, a scăzut cu 9,7 milioane euro în primul semestru, la 159 milioane euro, iar centrele comerciale Galleria din Arad, Piatra Neamţ şi Buzău sunt evaluate la 35 milioane euro, cu 4 milioane euro mai mult faţă de finele lui 2012.

298 afișări
Imaginea articolului Valoarea complexului City Gate din Bucureşti a scăzut cu aproape 10 mil. euro de la începutul anului. Care sunt centrele comerciale evaluate în urcare faţă de finele lui 2012

Valoarea complexului City Gate din Bucureşti a scăzut cu aproape 10 mil. euro de la începutul anului. Care sunt centrele comerciale evaluate în urcare faţă de finele lui 2012

Rata medie de ocupare a City Gate şi Galleria Arad era de 92% la jumătatea acestui an, cu o chirie de 14 euro pe metru pătrat pe lună, potrivit unui raport publicat marţi de dezvoltatorul israelian GTC, proprietarul clădirilor. Astfel, cele două proprietăţi sunt evaluate la 194 milioane euro.

Valoarea City Gate a scăzut cu 2 milioane euro în trimestrul al doilea, după ce coborâse cu 7,7 milioane euro în primele trei luni ale anului, reiese din raportările companiei.

Mall-urile Galleria din Arad, Piatra Neamţ şi Buzău, ultimele două de vânzare, sunt evaluate în urcare cu 4 milioane euro în perioada aprilie-iunie, după stagnare în primul trimestru.

GTC a avut venituri de 16,3 milioane euro în primul semestru în România şi Bulgaria, faţă de 29,7 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Costurile totale înregistrate de companie în cele două ţări s-au înjumătăţit, de la 20,1 milioane euro la 9,9 milioane euro, astfel rezultând un profit brut de 6,3 milioane euro, faţă de 9,6 milioane euro în prima jumătate a lui 2012.

GTC a anunţat în luna mai că nu mai poate construi mall-ul Galleria Bucureşti, după ce autorităţile au clasificat terenul ca zonă verde pentru alte scopuri, astfel că spaţiul nu mai poate fi utilizat pentru dezvoltarea centrului comercial. Compania a înregistrat o pierdere de 15,1 milioane euro în urma acestei decizii, reprezentând două treimi din valoarea terenului.

Terenul se află în zona Petricani, într-o arie aflată pe traseul proiectului de racordare la autostrada Bucureşti-Ploieşti. GTC estimează că ar putea recupera 7 milioane euro în urma exproprierii.

GTC mai deţine în Bucureşti două complexuri rezidenţiale, Rose Garden şi Felicity.

GTC s-a asociat cu omul de afaceri George Copos pentru a dezvolta complexul de birouri, lângă Piaţa Presei în Bucureşti, însă începerea construcţiei a fost întâziată din cauza lipsei finanţării.

Compania este activă în Polonia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Rusia şi Ucraina, unde deţine active de 1,7 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici