Vânzări de 50 miliarde de lei în 2019, pentru cei mai mari zece dealeri auto

  • Producţia de maşini a încetinit ritmul încă de anul trecut, atât Dacia, cât şi Ford înregistrând o scădere uşoară a cifrei de afaceri în 2019,
  • Din­tre jucătorii activi în zona de vânzări, doar dealerul Ţiriac Auto a cunos­cut o con­tracţie a busi­nessului
408 afișări
Imaginea articolului Vânzări de 50 miliarde de lei în 2019, pentru cei mai mari zece dealeri auto

Vânzări de 50 miliarde de lei în 2019, pentru cei mai mari zece dealeri auto

Producţia de maşini a încetinit ritmul încă de anul trecut, atât Dacia, cât şi Ford înregistrând o scădere uşoară a cifrei de afaceri în 2019, în timp ce din­tre jucătorii activi în zona de vânzări, doar dealerul Ţiriac Auto a cunos­cut o con­tracţie a busi­nessului, potrivit calcu­lelor făcute de ZF pe baza datelor Minis­terului de Finanţe.

Cifra de afaceri a Automobile Dacia a înregistrat o uşoară scă­dere în 2019 (-0,23%) comparativ cu 2018, ca urmare a unei scăderi a vol­umelor de componente vâ­ndute pentru fabricarea de vehicule, necom­pensată în totalitate de creşterea volu­melor de autovehicule come­rcializate, se arată în raportul Automobile Dacia pe 2019, explicând astfel de ce businessul companiei a scăzut uşor, în ciuda creşterii producţiei la 350.000 de unităţi, cât este şi capacitatea maximă a uzinei în acest moment.

Cifra de afaceri realizată de S.C. Automobile S.A în anul 2019 este de 24.671 milioane lei, cu 0,23% mai puţin decât cea realizată în anul 2018. 

Ford România, al doilea cons­tructor auto de pe piaţa locală, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 2,2 mld. euro, valoare similară cu cea realizată în 2018, când businessul a fost de 2,27 mld. euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Profitul net al companiei a scăzut în 2019 cu 11% la 33,6 mil. euro, însă numărul mediu al angajaţilor a fost de 5.289 – număr mediu, în contextul în care uzina Ford a încheiat anul cu peste 6.000 de salariaţi în urma celui mai amplu proces de recrutare datorat intrării în producţie a noului SUV Puma, alături de EcoSport.

Cea mai mare creştere din top 10 a fost înregistrată de Toyota, în condiţiile în care cererea pentru maşini hibride a cres­cut în 2019. Busi­nessul impor­ta­torului mărcilor Toyota şi Lexus a crescut în 2019 cu 27% la 1,6 mi­liar­de de lei.

Al doilea cel mai mare salt a fost înregistrat de Trust Motors, ultimul busi­ness antre­pre­norial din importuri pe pia­ţa locală. Com­pania fon­dată de Gheorghe Do­lofan a rulat anul trecut peste 600 mil. lei cifră de afaceri, în creştere cu 20% faţă de 2018. Mai mult, Trust Motors va pre­lua, după ce pri­meşte OK-ul de la Consiliul Con­cu­ren­ţei, şi marca Opel, pe lângă Peu­geot, Citroen şi DS. Astfel, com­pania va fi primul impor­tator privat de pe piaţa lo­ca­lă care nu nu­mai că nu a cedat bran­dul către o re­pre­­zen­tanţă locală a pro­duc­ă­to­ru­lui, ci a preluat două mărci de la re­pre­zen­tanţe – Citroen de la Citroen Ro­mânia la 1 ianuarie 2013 şi acum Opel, de la Opel Sou­theast Eu­rope.

Cea mai mare scădere şi singura din comerţul auto din top zece a fost punc­tată de Ţiriac Auto. Businessul celui mai mare bu­siness de retail auto de pe pia­ţa locală a scă­zut cu 5,8%, la 1,31 miliarde de lei.

Cel mai mare bu­siness din im­por­turi şi comerţ ră­mâne Renault Com­mercial Rou­manie, com­panie care vin­de atât măr­cile Renault şi Nissan, cât şi Dacia. În cazul gru­pului Renault re­ţe­a­ua reprezintă agenţi de vânzări şi nu dealeri, astfel încât RCR fac­turează ma­şina, iar în businessul dea­lerului rămâne doar comi­sionul.

Luând în calcul im­porturile, Por­sche România ră­mâ­ne cel mai mare im­portator de pe piaţa auto lo­ca­lă. Com­pania a în­re­gistrat o creştere a cifrei de afaceri de 15% în 2019 faţă de 2018, la 3,6 mld. lei.

Ritmul de creştere din 2019 s-a dublat comparativ cu anul 2018, când creşterea era de 7%.

Pe de altă parte, creşterea businessului din 2019 de 13% vine în contextul unei creşteri a vânzărilor de 7%, astfel încât plusul a venit în 2019 din componente şi servicii.

În acelaşi timp, profitul companiei a urcat cu 10%, la 36 mil. euro, cel mai ridicat din ultimul deceniu, iar numărul angajaţilor a ajuns în 2019 la 150, cifră neatinsă din 2012.

Porsche România rămâne singurul importator care a reuşit în 2007 să depăşească pragul de un miliard de euro cifră de afaceri.

Porsche România a încheiat anul 2019 cu 35.332 de autovehicule livrate, în creştere cu 7% faţă de anul precedent, potrivit datelor companiei.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici