Vânzările ilegale de băuturi spirtoase acoperă circa 60% din piaţă

Vânzările ilegale de băuturi spirtoase au totalizat anul trecut 700-750 milioane euro, cu o pondere de circa 60% în totalul pieţei, iar nivelul evaziunii se va menţine cel puţin la acelaşi nivel în 2011 dacă autorităţile nu vor lua măsuri pentru combaterea acesteia, potrivit patronatului Garant.

584 afișări
Imaginea articolului Vânzările ilegale de băuturi spirtoase acoperă circa 60% din piaţă

Vânzările ilegale de băuturi spirtoase acoperă circa 60% din piaţă (Imagine: Cristi Vatavu/Mediafax Foto)

"Asistăm la fenomene de evaziune mult mai perfecţionate decât în trecut. Procentul evaziunii fiscale a crescut în ultimii ani, unul dintre motive fiind recesiunea din care nu am ieşit încă. Au apărut «băieţi deştepţi» şi în industria noastră", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Romulus Dascălu, preşedintele Garant, Organizaţia Patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice.

El a arătat că vânzările legale de băuturi spirtoase au totalizat aproximativ 500 milioane euro anul trecut.

Numărul de banderole fiscale pentru îmbutelierea sticlelor a scăzut de la 151,5 milioane în 2009 la 136 milioane. În primele două luni din 2011, numărul banderolelor s-a redus la 9 milioane, de la 17 milioane în perioada ianuarie-februarie 2010, potrivit sursei citate.

Totodată, vânzările au scăzut anul trecut în volum de la 227.000 hectolitri de alcool pur, în 2009, la 204.000 hectolitri în 2010.

Pe fondul crizei, consumul de băuturi spirtoase a ajuns de la o medie de 8,5 litri pe cap de locuitor pe an în 2008 la 6 litri în 2009 şi la aproximativ 5 litri anul trecut.

Dascălu estimează că în intervalul 2003-2010 pierderile la bugetul statului din accize la alcool şi băuturi alcoolice s-au ridicat la 3,3 miliarde euro, iar cele din TVA şi alte taxe au totalizat 1,2 miliarde euro, rezultând o pierdere totală de 4,5 miliarde euro.

"Cred că pierderea este de fapt mai mare. Aştept să fiu contrazis de instituţiile statului", a spus reprezentantul Garant.

El a spus că autorităţile statului, cărora le-au fost trimise numeroase sesizări, nu-şi fac datoria, şi bănuieşte existenţa unor complicităţi între funcţionari, instanţe de judecată şi companii pentru acoperirea fraudelor rezultate din evaziune.

"Totul este cu oblăduirea unor oameni puternici din spate", a spus el.

Printre metodele de evaziune se numără neînregistrarea producţiei integrale, utilizarea de banderole false, exporturile fictive sau vânzarea de produse pe bază de alcool înregistrate ca alte categorii de produse neaccizabile.

Totodată, o altă variantă la care apelează firmele evazioniste este solicitarea insolvenţei pentru sustragerea de la plata accizei şi a altor taxe, şeful Garant oferind şi exemple concrete de societăţi care apelează la asemenea strategii.

Astfel, mecanismul utilizat de noii "băieţi deştepţi" din industria alcoolului presupune, prin altele, acumularea de datorii la plata accizelor şi autoprovocarea insolvenţei, lichidarea stocurilor prin vânzarea sub preţul de cost şi chiar sub cel al accizei, obţinerea ulterioară a autorizaţiei de antrepozit fiscal autorizat pe altă firmă, repetarea întregului proces prin noua societate şi obţinerea de banderole fiscale fără a garanta cu scrisori de garanţie bancară, cu complicitatea unor angajaţi din administraţiile fiscale.

În aceste condiţii, patronatul a avansat mai multe propuneri pentru combaterea evaziunii, prin care se numără creşterea eficienţei controalelor în verificarea comerţului ilegal, respectarea procedurii de acordare a banderolelor fiscale şi măsuri legislative foarte dure privind vânzarea produselor sub costuri şi fără colectarea accizelor sau a celorlalte taxe, inclusiv pentru distribuitori şi punctele de desfacere.

În plus, Garant solicită modificarea şi îmbunătăţirea legislaţiei privind insolvenţa şi evidenţierea de către ANAF a accizelor pe categorii de produse.

Dascălu a spus că în eventualitatea majorării accizei de la 750 euro/ hectolitru de alcool pur, nivel stabilit încă din 2006, vânzările ilegale vor ajunge la 90% din totalul pieţei.

Numărul membrilor patronatului, care generează 99% din vânzările legale, s-a redus de la 150, în perioada 2002-2003, la 23. Totodată, în această perioadă numărul fabricilor de spirtoase a scăzut de la 140 la 7, potrivit Garant.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici