Veniturile Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au depăşit 1 miliard de lei în 2017

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat, în anul 2017, venituri totale de 1,08 miliarde lei, cu 8,3% mai mult faţă de anul trecut. CNAB a obţinut în 2017 un profit brut de 389,7 milioane de lei, cu 45% mai mult faţă de anul trecut, se arată într-un comunicat al companiei.

230 afișări
Imaginea articolului Veniturile Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au depăşit 1 miliard de lei în 2017

Veniturile Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti au depăşit 1 miliard de lei în 2017

„Acest rezultat s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare obţinute în urma creşterii traficului aerian de pasageri, dar şi a acţiunilor de eficientizare a activităţii aeroportuare întreprinse începând cu al doilea trimestru al acestui an: fluidizarea fluxurilor de pasageri la sosiri şi plecări; optimizarea controlului de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână; extinderea la două benzi a fluxului auto de ieşire din aeroport”, se arată în comunicat.

„În acest an, am realizat unul dintre proiectele de importanţă majoră pentru reabilitarea infrastructurii Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti: lucrările de întreţinere şi reparaţii la structura rutieră a pistei de decolare/aterizare nr. 1 şi la căile de rulare a aeronavelor. Lucrările au totalizat o suprafaţă de 67.228 mp, din care 39.483 mp la pista nr. 1 şi alţi 27.745 mp la platforme şi la căile de rulare a avioanelor”, a menţionat Bogdan Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Recent, în luna decembrie, CNAB a primit confirmarea că respectă standardele europene de siguranţă în domeniul aviaţiei, fiind autorizată să opereze Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu în conformitate cu cele mai recente norme ale Uniunii Europene. Certificarea acordată CNAB autorizează Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti să opereze în siguranţă, fără restricţii, inclusiv aeronave de tip long-courrier, care pot realiza zboruri transatlantice.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici