Videanu a semnat acordul de cooperare cu Eurocopter pentru centrul aerospaţial de la Ghimbav

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi preşedintele companiei Eurocopter SAS, Lutz Bertling, au semnat, joi, la Bucureşti, acordul cadru de cooperare pentru dezvoltarea la Ghimbav a unui centru aerospaţial.

258 afișări
Imaginea articolului Videanu a semnat acordul de cooperare cu Eurocopter pentru centrul aerospaţial de la Ghimbav

Videanu a semnat acordul de cooperare cu Eurocopter pentru centrul aerospaţial de la Ghimbav (Imagine: Mediafax Foto)

"Documentul reglementează condiţiile de dezvoltare a unei capabilităţi autentice şi de lungă durată în domeniul industriei româneşti de elicoptere la Braşov prin extinderea perimetrului Eurocopter România", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Grupul franco-germano-spaniol Eurocopter, divizie a grupului aeronautic EADS, este prezent pe piaţa locală prin Eurocopter România, firmă mixtă înfiinţată în 2002 între compania franceză şi producătorul de elicoptere IAR Ghimbav.

Eurocopter Group deţine 51% din acţiunile Eurocopter România, iar 49% din titluri sunt deţinute de IAR Braşov.

Videanu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că prin acest acord, la Ghimbav vor fi create trei centre de competenţă, unul pentru mentenanţa elicopterelor Puma şi Super Puma, un centru unde vor fi asamblate elicopterele Eurocopter şi un centru de fabricare a componentelor şi subansamblelor pentru elicoptere.

"Unul dintre obiective este producţia de elicoptere", a afirmat Videanu.

De asemenea, directorul general al IAR, Neculai Banea, şi Lutz Bertling au semnat un act adiţional la acordul acţionarilor încheiat 2001, prin care vor fi duse o serie de modificări la actul constitutiv al Eurocopter România, cele mai importante fiind majorarea capitalului companiei, prin aportul în natură al IAR şi aportul în numerar al companiei franceze.

"Eurocopter SAS va avea o contribuţie numerar, care ii va permite menţinerea cotei sale de 51% din capitalul social al Eurocopter România. Totodată, cei doi acţionari au convenit asupra prelungirii pe termen nedeterminat a duratei de viaţă a societăţii mixte", se mai arată în comunicat.

În luna mai, Guvernul şi Eurocopter SAS din Franţa au semnat un acord prin care IAR Ghimbav va transfera către Eurocopter România, o serie de active pentru mentenanţa şi revizia elicopterelor, astfel încât compania să poată produce ultima generaţie de aeronave ale grupului Eurocopter. Activele, respectiv clădiri, terenurile, instalaţii, utilaje şi echipamente, vor fi transferate în etape către Eurocopter România.

Valoarea activelor pe care IAR Ghimbav le va transfera către Eurocopter este de 3,25 milioane euro, potrivit unui raport al companiei transmis, joi, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.

IAR Ghimbav va ceda astfel o serie de terenuri, clădiri, mijloace fixe, pregătire de fabricaţie, documentaţia tehnică aferente activităţilor de mentenanţă şi revizie pentru elicopterele IAR 316 B Alouette III şi IAR 330 Puma.

Ministerul Economiei deţine 64,89% din capitalul IAR, iar diferenţa de 35,11% aparţine mai multor acţionari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici