- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Vlădescu: Listarea FP are şanse "din ce în ce mai mari" să se realizeze în acest an
Listarea Fondului Proprietatea are şanse "din ce în ce mai mari" să fie realizată în acest an apreciază ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, deşi refuză să avanseze vreun termen pentru finalizarea procesului.
Vlădescu: Listarea FP are şanse "din ce în ce mai mari" să se realizeze în acest an (Imagine: Mediafax Foto)
Întrebat dacă sunt şanse pentru ca Fondul să fie listat la bursă în acest an, Vlădescu a răspuns "din ce în ce mai mari", dar nu a dorit să preconizeze şi momentul până la care crede că se va finaliza procesul.
"Susţin aplicarea legii. Legea spune foarte clar că fondul trebuie administrat de către un SAI, care administrează atât portofoliul, cât şi compania în sine. Deci, din acest punct de vedere negocierile contractului de management au fost duse pe o anumită situaţie, care trebuie menţinută (...) Fondul Proprietatea a intrat, în opinia mea, într-o linie dreaptă, în ultima lună, cu semnarea contractului cu Franklin Templeton, care urmează să fie făcută undeva după Adunarea Generală din 10 februarie, când se vor mandata cei îndreptăţiţi să semneze. Este un pas înainte spre listare", a afirmat ministrul Finanţelor, prezent deschiderea şedinţei bursiere.
Guvernul a mandatat la finele lunii ianuarie reprezentanţii statului la Fondul Proprietatea să împuternicească la următoarea AGA persoanele care vor semna forma finală a contractului cu Franklin Templeton Investments pentru administrarea Fondului.
La acea dată, ministrul Finanţelor arăta că acţionarii îl vor mandata pentru semnarea contractului pe preşedintele Comisiei de selecţie a administratorului.
Vlădescu a mai menţionat, marţi, că nu depinde de Ministerul Finanţelor Publice tranzacţionarea acţiunilor Fondului Proprietatea pe sistemul extrabursier al Asociaţiei Brokerilor, ROTC.
Totodată, el a adăugat că scăderea participaţiei statului la Fondul Proprietatea este legată de modul în care funcţionează Agenţia Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), şi de cât de repede emit primăriile titluri de despăgubire.
"Nu este un program pe care îl putem stabili în interiorul Ministerului de Finanţe. Este o operaţiune care merge înainte, nu putem nici să o accelerăm, nici să o încetinim. Deocamdată suma prevăzută (acţiuni FP în valoare de 8,5 miliarde lei pntru despăgubirea foştilor proprietari- n.r) considerăm că ajunge şi nu există cereri suplimentare", a afirmat ministrul.
Compania Franklin Templeton Investments a câştigat licitaţia pentru administrarea Fondului Proprietatea la începutul lunii iunie, având o ofertă mai bună decât a concurentului din etapa finală, Morgan Stanley Investment Management. Compania americană a prelungit cu şase luni, până pe 9 iunie 2010, valabilitatea ofertei finale pentru administrarea FP, care expira la 6 decembrie.
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot





Cum adica "are sanse"? Asta e guvernare sau joc de noroc?