Vlădescu: Sunt convins că vom primi următoarea tranşă de la FMI

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, joi, după adoptarea bugetului în Parlament, că FMI urmează să evalueze îndeplinirea condiţionalităţilor din acordul stand-by şi că este convins că instituţia va elibera următoarea tranşă din împrumut.

Vlădescu: Sunt convins că vom primi următoarea tranşă de la FMI (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"FMI vine şi evaluează îndeplinirea condiţionalităţilor care trebuiau îndeplinite pentru eliberarea tranşei următoare. Sunt convins că vor constata că sunt îndeplinite şi vom primi următoarea tranşă şi, ulterior, pe cea de la Comisia Europeană.

România are în derulare un program de finanţare externă de 20 de miliarde de euro, coordonat de FMI, la care participă Comisia Europeană, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Investiţii.

FMI a virat României, anul trecut, echivalentul a circa 6,85 miliarde euro, reprezentând primele două tranşe din finanţarea prevăzută în acordul stand-by aprobat în luna mai 2009, de aproape 13 miliarde euro.

Tranşa a treia, de 1,5 miliarde euro, era programată pentru luna decembrie a anului trecut, dar evaluarea de care este condiţionată deblocarea fondurilor a fost amânată, în lipsa unui Guvern.

Cea de-a patra tranşă, de 820 milioane euro, este planificată pentru martie 2010, dar ar putea fi devansată.

FMI a anunţat că nu va finaliza evaluarea şi nu va vira următoarele tranşe din împrumut fără un buget pe 2010. Următoarea tranşă de la Comisia Europeană este de un miliard de euro.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
VLĂDESCU ,
ACORD ,
FMI ,
împrumut ,
finanţare ,
tranşă ,
evaluare ,
acordul stand-by
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa