Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu maşini a scăzut în 2020 cu 8,7% faţă de anul precedent

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut în 2020, faţă de anul 2019, ca serie brută cu 8,7%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

396 afișări
Imaginea articolului Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu maşini a scăzut în 2020 cu 8,7% faţă de anul precedent

„În anul 2020 comparativ cu anul 2019, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 8,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-14,3%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-6,1%). Creşteri au înregistrat comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+86,6%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+2,5%)”, a transmis luni INS.

În anul 2020, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut faţă de anul 2019 ca serie brută cu 36,2%

De asemenea, în luna decembrie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 4,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,0%.

INS arată că volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut în decembrie 2020 faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 7,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,7%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, în ultima lună din 2020 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut atât ca serie brută cu 0,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,9%. Şi volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în decembrie 2020 faţă de decembrie 2019 atât ca serie brută cu 51,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 52,0%.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici