Wizz Air transferă în perioada 3-7 octombrie zborurile din Cluj-Napoca la Târgu Mureş

Wizz Air va transfera la Târgu Mureş, în perioada 3-7 octombrie, zborurile operate în prezent de pe aeroportul din Cluj-Napoca, unde vor avea loc lucrări de reparaţie la pistă, a anunţat, luni, compania aeriană low-cost.

Wizz Air transferă în perioada 3-7 octombrie zborurile din Cluj-Napoca la Târgu Mureş (Imagine: Mediafax Foto)

"În cele cinci zile, 40 de zboruri vor fi operate de pe aeroportul din Târgu Mureş. Orarul zborurilor nu va modificat, iar toate procedurile de check-in vor fi efectuate direct la aeroportul din Târgu Mureş", se arată într-un comunicat al Wizz Air.

Astfel, pe 3 octombrie cursele spre Veneţia şi Bologna vor decola de pe aeroportul din Cluj-Napoca, retururile urmând să aterizeze la Târgu Mureş, de unde vor fi operate şi celelalte zboruri din ziua respectivă ale companiei.

Cursele către Londra şi Dortmund programate pentru operare pe 7 octombrie vor decola de la Târgu Mureş, iar retururile vor ateriza la Cluj-Napoca. Zborurile companiei Wizz Air de pe 4, 5 şi 6 octombrie vor fi operate de la Târgu Mureş.

În ultimele 12 luni, Wizz Air a transportat peste şapte milioane de pasageri. Flota companiei este formată din 26 de aeronave Airbus A320, care operează de la 11 baze din Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Ucraina şi Cehia.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
WIZZ AIR ,
ZBORURI ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa