Youtube va creşte numărul de reclame pentru a-i convinge pe utilizatori să plătească un serviciu

Luând urma Spotify şi Apple care deţin servicii muzicale importante cu plată, YouTube va utiliza un serviciu plătit, prin care utilizatorul va scăpa de reclamele dintre videoclipuri, mărind numărul reclamelor în serviciul gratuit pentru a-i determina pe utilizatori să plătească, potrivit Bloomberg.

3033 afișări
Imaginea articolului Youtube va creşte numărul de reclame pentru a-i convinge pe utilizatori să plătească un serviciu

Reprezentanţii YouTube vor să crească numărul de reclame în serviciul gratuit, pentru a convinge cât mai mulţi consumatori să plătească pentru un abonament de muzică.

„YouTube va oferi o contragreutate necesară influenţei crescânde a Spotify şi a Apple, care deţin cele mai importante servicii muzicale online şi generează venituri semnificative pentru industrie”, a spus directorul companiei globale de muzică Lyor Cohen, citat de Bloomberg.

„Noul serviciu, folosit deja de mii de angajaţi Google, va <<frustra şi seduce>> utilizatorii serviciului gratuit YouTube. Noul serviciu plătit va include videoclipuri exclusive, liste de redare şi alte oferte care vor face apel la fanii înfocaţi ai muzicii”, afirmă Lyor Cohen pentru Bloomberg.

Noua abordare marchează o mare schimbare culturală pentru YouTube şi pentru „părintele” său Google, care este considerat cel mai popular motor de căutare din lume, acordând prioritate serviciilor gratuite.

YouTube a generat venituri estimate la 10 miliarde de dolari anul trecut, aproape toate din publicitate, şi ar putea face chiar mai mult dacă va vinde abonamente.

Creşterea serviciilor de streaming cu plată a dinamizat vânzările industriei muzicale după mai mult de un deceniu de declin.

Serviciile cu suport publicitar au contribuit cu mai puţin de 10% la veniturile muzicale înregistrate în Statele Unite în prima jumătate a anului 2017, potrivit unui grup din industrie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici