ZF: Ne-am luat ţara înapoi. Cum creştem economia?

Prin votul din 16 noiembrie poporul a arătat că puterea îi aparţine, că a înţeles ce este democraţia şi că aşteaptă lideri puternici, cinstiţi şi competenţi, capabili să plănuiască şi să execute o strategie care să facă din România o ţara ca afară.

478 afișări
Imaginea articolului ZF: Ne-am luat ţara înapoi. Cum creştem economia?

Clasa politică este paralizată şi confuză. 

Cei care au câştigat nu înteleg de ce şi cum şi nici nu se arată dispuşi să îşi asume responsabilitatea guvernării.
Cei care au pierdut fără să înţeleagă de ce cred că mai pot continua deşi şi-au pierdut legitimitatea. 

Mesajul votului din 16 noiembrie a fost clar: preşedintele este singurul validat de popor. Ceilalţi trebuie să se întoarcă la urne. 
 
Este de domeniul bunului-simţ ca odată ce ne-am luat ţara înapoi, nu mai putem să o dăm spre administrare aceloraşi persoane. Partidele politice au arătat că nu ştiu şi nu pot îndeplini singure mandatul de exercitare a puterii pe care i-l acordă poporul. Nu au putut nici macăr să câştige alegerile prezidenţiale.
 
Noi am decis fără ei. România are nevoie de o noua clasă de conducători formată din cei care au creat şi creează valoare în România: elitele businessului şi elitele academice alături de ceea ce a mai rămas necompromis din elitele politice.  

România se află în faţa unor provocări economice, politice şi externe majore. 
Noul preşedinte trebuie reunească elitele pentru un nou contract de management cu poporul, care aşteaptă să mandateze lideri credibili pentru a guverna şi a legifera în continuare. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici