COMENTARIU Lelia Munteanu: Lumina de la capătul covidului

1483 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Lumina de la capătul covidului

COMENTARIU Lelia Munteanu

La Canal 12, după Shabbat, profesorul Eran Segal (foto), de la Institutul Weizmann a prezentat graficul  celui de-al treilea val de Covid-19 în Israel, al cărui vârf s-a înregistrat la începutul lui ianuarie. În trei luni, graţie vaccinurilor, coborârea a fost constantă şi spectaculoasă:
 
  • 91 la sută - scădere a numărului bolavilor în stare gravă; 
  • 89 la sută - scădere a numărului de decese;
  • 97 la suă, scădere a numărului de pozitivi înregistraţi zilnic.
 
Toate acestea se întâmplă în momentul în care aproape nu mai există restricţii şi aproximativ 65 din populaţie e imună (5 milioane de vaccinaţi cu ambele doze şi peste 800 de mii de bolnavi însănătoşiţi).
 
Profesorul Segal consideră că Israelul a ajuns la imunitate de turmă şi că se poate relaxa. 
 
Dacă sunt luaţi în calcul şi cei care au trecut prin boală fără să ştie, se conturează procentul de 70-75 pentru atingerea imunităţii de turmă în cazul maladiei Covid-19.  
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici