COMENTARIU Marius Oprea | Cît de uşor e să te intoxice ”noua Securitate” cu informaţii de la ea însăşi, de pe cînd slujea alt regim

După ce a lucrat  pentru Naţiunile Unite şi Comisia Europeană, a colindat prin Marea Britanie, Canada şi Malta şi acum e mai mult prin Ferentari, unde, de un deceniu încoace, îi îndrumă pe copiii orfani din cartier, are grijă ca ei să meargă la şcoală, cu ajutorul unei mici armate de voluntari îi ajută la teme, le cumpără rechizite şi ştie să le facă cîte o bucurie, de fiecare dată cînd se întîlneşte cu ei în ”Casă Bună”, imobilul pe care l-a cumpărat în cartier, după ce primăria a refuzat să-i mai sprijine acţiunile. Cu astfel de oameni se poate schimba România, mi-am spus.

Dar e posibil să mă fi grăbit, cel puţin în parte. Pentru că şi el s-a grăbit să publice o  postare plină de venin, cu totul stranie, atunci cînd vine din partea unui asemenea om, care ar trebui să fie cu totul străin de manipulări securistice. Eu ştiu – tot ce atinge Securitatea, maculează. Şi l-a atins, din păcate, şi pe dl. Nicolae.

Subiectul postării lui Valeriu Nicolae este Cătălin Harnagea. Nu ştiu dacă atacul la adresa lui Harnagea este o ”strategie de campanie” a d-lui Nicolae, care după ce nu s-a mai regăsit pe listele USR-PLUS a demisionat din alianţă şi candidează independent. Nu ştiu dacă a avut sau nu de-a face vreodată cu Securitatea sau, în lungile sale peregrinări prin lume, cu urmaşa ei ”pe extern”, adică cu SIE. Dar ceea ce a postat e semnat de el, deşi seamănă mai degrabă ca fiind scris de vreun ”veteran” al Serviciului, dat afară de Cătălin Harnagea, pe cînd acesta conducea instituţia (şi sînt martor, lucrînd pe atunci la Cotroceni, că pe mulţi dintre ”generalii” din SIE proveniţi din Secu, Harnagea  ”i-a popit”). Fiind însă postarea semnată de Valeriu Nicolae, n-am decît să o iau ca atare – ca aparţinîndu-i. 

Pe scurt, fără să intru în amănunte, între multe altele (desprinse, ca retorică şi interpretare a informaţiilor din arsenalul ”noii Securităţi”), Valeriu Nicolae, observînd ceea ce el numeşte confuzii dintr-un CV al lui Harnagea, scrie că ”bătrîneţea probabil a estompat anii în care el nu a turnat la Securitate, deşi apare într-un dosar informativ în 1986 în legătură cu nişte ziarişti francezi”. Valeriu Nicolae îl acuză deci pe Harnagea că e turnător, invocînd ”un dosar informativ în 1986, în legătură cu nişte ziarişti francezi”. Ei bine, de unde atîtea cunoştinţe din arhivele Securităţii, la cineva dedicat altfel ajutorării copiilor romi? E o distanţă cam mare, oricum ai lua lucrurile, în orizontul activităţilor unui singur om.

E de fapt o dezinformare nocivă, odioasă, specifică fostului ”şef” de partid al lui Valeriu Nicolae, l-am numit aici pe Dacian Cioloş, care spunea că toţi românii au avut de-a face cu Securitatea – omiţînd, în mod voit, să precizeze că unii dintre aceştia (şi nu puţini) au fost de fapt victime. E şi cazul lui Cătălin Harnagea. Da, numele lui apare într-adevăr în dosarul ”unor ziarişti francezi” – pensionarul din DIE/SIE (alter-ego-ul lui Valeriu Nicolae) are dreptate.

Cu mai binde de trei ani în urmă, cînd lucram la ultimele retuşuri ale cărţii despre muncitorii revoltaţi la Braşov în 15 noiembrie 1987, am găsit mai multe dosare voluminoase, care cuprindeau ”măsuri de avertizare” la care au fost supuşi numeroşi români, la finele anilor ‘80. Căutam acte de revoltă personale, care aveau să culmineze cu revolta braşovenilor, urmată de protestul Doinei Cornea. Acolo am dat de numele lui Cătălin Harnagea.

Proaspăt absolvent al Politehnicii, el a fost contactat de o echipă de jurnalişti de la ”Liberation”, pe care i-a însoţit prin Bucureşti, prin pieţe, prin zonele care se ”sistematizau” şi a fost, la sugestia prietenului său plecat în Franţa, regizorul Radu Mihăileanu, principala lor sursă de documentare, pentru un articol de două pagini din ziarul francez. Articolul a pus pe jar Securitatea, pentru că tovarăşul Ceauşescu făcuse o criză de isterie şi ceruse să fie găsiţi cei care i-au ajutat pe ziarişti. În cele din urmă, ancheta, de care s-au ocupat personal doi generali, Aristotel Stamatoiu, şeful spionajului comunist, în conlucrare cu Giani Bucurescu, care comanda Securitatea Municipiului Bucureşti, au dat de urma tînărului Harnagea şi Securitatea l-a ”săltat”, după ce l-a urmărit aproape un an, prin dosarul informativ în care a primit numele de cod ”Nero”. A scăpat, în locul acuzaţiei penale grave de ”divulgare de secrete” doar cu ”măsuri de avertizare” (ceea ce eufemistic înseamnă - şi spun din proprie experienţă -  o anchetă lungă, presărată cu ceea ce azi s-ar numi acţiuni de ”torutură psihologică”), menite să îl aducă ”pe calea cea bună” şi Securitatea să se asigure că ”nu mai face”.

Pe scurt, asta e povestea din dosar. L-am contactat atunci pe Harnagea şi l-am întrebat dacă e de acord să public şl cazul său în carte. A spus că ce a  făcut el i se pare prea puţin, în raport cu consecinţele suportate de muncitorii braşoveni, care au fost supuşi deportării, sau cu Doina Cornea şi fiul ei, care au fost arestaţi. El, pentru că Securitatea se temea de reacţia ziariştilor francezi, a scăpat mult mai ieftin, aşa că prezenţa lui în carte nu e neapărat necesară demersului meu. Şi a lăsat la latitudinea mea. Avînd în vedere că deja cartea avea 800 de pagini, am ales să nu mai public şi povestea lui.

Aşa că, de la această realitate a documentelor să-l faci pe Cătălin Harnagea informator, e cale lungă. O cale pe care însă foştii securişti, ori cei care gîndesc asemenea lor şi îi admiră în secret, o străbat într-o clipă. Cum o fac şi ”agenţii de influenţă” de care se folosesc aceştia, atunci cînd vor să plătească nişte poliţe. Printre care, cu tristeţe, îl regăsesc acum pe Valeriu Nicolae. Nu întreb de unde ştie ce cuprind arhivele Securităţii, privindu-l pe ”informatorul” Harnagea. Să se întrebe el. Că securist (cel puţin pe stil vechi) bănuiesc că n-a avut cînd să fie.