COMENTARIU | Valeriu Şuhan, despre proiectul de lege pentru starea de alertă: "Din 15 Mai, vacanţă de trei zile"

3530 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU | Valeriu Şuhan, despre proiectul de lege pentru starea de alertă: "Din 15 Mai, vacanţă de trei zile"

COMENTARIU Valeriu Şuhan: … perseverare diabolicum

Seneca zicea că a greşi e omeneşte, a continua în greşeală e diabolic.

Înaintea sa, Cicero a spus că orice om poate greşi, numai prostul stăruie în greşeală.

După cum vedeţi, greşeala e pardonabilă până la un punct, acela al multiplicării ei peste măsură. Ce înseamnă măsura asta, ei, aici avem o mare problemă...

Guvernul României ne-a anunţat ieri cu ocazia şedinţei sale curente, că a decis să propună Parlamentului un proiect de lege care să reglementeze noţiunea de stare de alertă, cu tot ceea ce presupune aceasta, în respectul Constituţiei.

Acest proiect de lege trebuie să definească forma în care ne vom duce viaţa din 15 Mai, încolo. Om vedea până când.

Mai direct, proiectul ăsta ar trebui dezbătut în Parlament mâine şi poimâine, că răspoimâine, trebuie publicat în Monitorul Oficial. De intrat în vigoare, încă nu ştim cum şi când se va întâmpla.

Ai zice că în acest fel, Guvernul ar intenţiona să se pună în acord cu exigenţele constituţionale, cele cu care Curtea Constituţională, tocmai ce i-a dat în cap.

Ar părea că  atitudinea belicoasă a Prim-ministrului domnul Ludovic Orban de acum două zile, s-ar dori estompată şi în acest mod, domnia-sa şi-ar cere scuze în faţa noastră, a românilor.

Că maniera arogantă, trădând o profundă neînţelegere a noţiunilor care stau la baza statului de drept care consacră supremaţia legii, a fost doar o greşeală. Una singură.

Ai zice că e omenească, prin prisma moralei lui Seneca.

Adevărul însă, e că folosind condiţional-optativul mi-am trădat speranţa în buna credinţă şi bunul simţ comun, nu neapărat politic, al celor care ne conduc.

Din nefericire, prezentul mă aduce cu picioarele pe pământ, la figurat desigur.

Cum Doamne iartă-mă, poate cineva să îşi închipuie că un proiect de lege ca acesta, care implică în mod firesc  o grămadă de probleme sensibile din multe puncte de vedere, într-un climat cu totul special prin dramatismul său, poate fi dezbătut în mod serios, responsabil, în două zile ?!

Cât de apăraţi ne vom fi simţind noi, ştiind că libertatea noastră valorează în ochii guvernului, două zile ?!

Câtă încredere să avem în conducătorii cărora nu le pasă de lege, decât atunci când vor să găsească modalităţi de a o ocoli ?!

Mai nou, văd că manipularea constă în inducerea ideii că judecătorii CCR şi Avocatul Poporului s-au implicat direct în gestionarea specifică unei epidemii, adică s-au dat cunoscători în probleme medicale ce ţin de epidemiologie. Adică, ia uite-i bă şi pe ăştia, se pricep şi la asta...

Nimic mai fals ! CCR şi Avocatul Poporului s-au referit exclusiv la chestiuni de drept şi de tehnică legislativă solicitând îndeplinirea condiţiilor de calitate a normei, adică accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate.

În lipsa lor, ce ar fi putut face ?! Până la urmă, această curte e menită să ne apere de abuzul prin lege căci, nu-i aşa, democraţia se realizează prin drept.

Pe 09 Mai la Târgu Mureş, domnul Ludovic Orban din înalta funcţie actuală a domniei sale, aceea de Prim-ministru al României, declara cu furie greu stăpânită că ”este inadmisibil ceea ce se întâmplă”, că prin deciziile CCR, autorităţile au fost practic ”lipsite de instrumentele de a putea impune respectarea legilor, respectarea regulilor”.

Cu toată consideraţia, comentariul meu este: hodoronc-tronc ! Ce-o avea una cu alta ?!

Beleaua e exclusiv în curtea guvernului, pentru că acolo s-au conceput actele normative în cauză. Acum, o fi de vină CCR că ”autorii” s-au ”mişcat” lipsit de talent juridic ?! E o aiureală...

Şi în tot acest context, care mă cam întristează, vine Guvernul şi se face că-şi pune cenuşă-n cap, adică propune proiectul ăsta atât de important şi-i acordă două zile pentru dezbateri în Parlament.

Colac peste pupăză, legea, dacă devine lege, nu poate intra în vigoare decât după trei zile.

Halal !

Inexorabil, gândul mă duce la morala lui Cicero.

Cu a lui Seneca m-am lămurit…

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici