COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Starea de mizerie

916 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Starea de mizerie

Sursa foto: Mediafaxfoto

În urmă cu mulţi ani, Bucureştiul era mizerabil şi nu ne plăcea asta deloc dar nu prea aveam ce face.

Încet-încet, serviciile comunitare s-au îmbunătăţit, inclusiv curăţenia.

Oraşul începuse să arate altfel, mai bine şi mai frumos.

Cel mai frumos şi bogat era Sectorul 1.

Bogat este în continuare, dar frumuseţea sa păleşte din cauza mizeriei.

Acolo, populaţia e mult mai stabilă şi se identifică, de generaţii, cu casa în care locuiesc ei şi ai lor.

Tocmai acest sector, frumos şi bogat după cum ziceam, se îneacă de ceva timp în gunoaie.

Adică, de când doamna Clotilde Armand a devenit primarul său.

Brand-ul doamnei e pe cale să se constituie în jurul ideii de mizerie agresivă.

La propriu şi la figurat.

Aproape 2.000 de tone de gunoi pe străzi, la vedere şi la grămadă, reprezintă ceea ce a produs doamna primar în numai câteva zile.

Logica doamnei Clotilde Armand impresionează prin lipsă, iar legea îi este străină şi inutilă.

Lupta sa imaginară cu mafia este atât de intensă încât i-a consumat mai toate resursele nervoase şi de analiză.

Câte or fi fost...

Altfel, e de neînţeles de ce doamna Armand nu aduce în justiţie contractul de salubritate şi pe prestatorul său.

Păi, nu zice că facturile prestatorului sunt umflate ?!

Să le dezumfle judecătorii !

Simplu, civilizat, legal.

Mai nou, vrea stare de alertă pe care justiţia la care va apela prestatorul în mod cert, ar trebui s-o valideze.

Mi-o imaginez pe doamna primar cu alerta într-o mână şi pixul în cealaltă zâmbind larg, cum ne-a obişnuit, la semnarea contractului cu un alt prestator.

Alţi bani, mulţi, altă distracţie.

O mafie spală pe alta...

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici