PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Magistraţii militari au decis: costumul negru-roşu purtat de Iohannis iarna trecută la schi, ia un an şi cinci luni cu suspendare

Cronica unei muşamalizări cu iz prezidenţial

Aşa au decis şi judecătorii militari, care l-au condamnat pe  generalul Iulian Cristian Gherghe la un an şi cinci luni închisoare cu suspendare, pentru săvîrşirea infracţiunilor de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals. Fostul director adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), a delapidat 180.000 de euro din fondurile operative ale unităţii, cu care şi-a cumpărat o casă. Din aceste fonduri, a spus în cursul anchetei generalul Gherghe, a fost cumpărat şi costumul de schi cu care preşedintele Klaus Iohannis a fost filmat pe pîrtia de schi în iarna trecută, la Păltiniş, pe 30 ianuarie.

Pentru că ”prejudiciul s-a recuperat în întregime”, generalul Gherghe a scăpat de închisoare, au decis jdecătorii militari. Dar probabil şi pentru că ar fi fost incomod ca acesta, care a spus că asemenea cadouri s-au făcut şi altor politicieni de-a lungul timpului, să-şi fi dat drumul la gură. În schimb, generalul Gherghe trebuie să stea 2 ani şi 6 luni sub supravegherea Serviciul de Probaţiune Ilfov, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de ”reintegrare socială” şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, la Primăria comunei Cornetu sau Şcoala Gimnazială nr. 1 Cornetu, localitatea lui de domiciliu. Nu e rău! Chiar dacă pedeapsa nu e definitivă. În fond, ar putea scăpa şi de această umilinţă. S-ar putea decide, la apel, şi că fapta nu există. Nici ce am văzut, frumosul costum de schi albastru cu roşu al preşedintelui n-a fost adevărat.

Scandalul costumului de schi al preşedintelui a izbucnit în aprilie 2021, dar s-a stins la fel de repede. În afara unui comentariu acid al lui Ion Cristoiu pe blogul său şi la MEDIAFAX, nu s-a mai întîmplat nimic. Atunci, ziaristul Silviu Sergiu, fost la ”Evenimentul Zilei”, ”România Liberă” şi ”Newsweek” dezvăluise, citînd ”surse apropiate anchetei ”că în cursul acesteia, generalul Gherghe şi-a incriminat fostul şef, dar şi practicile existente la nivelul Direcţia de Contrainformaţii şi Securitate Militară şi apoi la Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, conduse de generalul Marian Hăpău: ”În momentul în care am fost adus la Direcţie, am găsit acest mod de lucru legat de fondurile operative. Nu l-am creat eu”. E vorba de decontări false din fondurile operative, destinate reţelei informative a unităţilor. Şi de sume destul de consistente, sustrase de-a lungul timpului.

Totul era coafat cu o minciună: recrutarea de ”surse”, cetăţeni români şi străini, plătiţi regeşte şi fictiv, dar care în realitate nu aveau nicio legătură cu structurile informative ale armatei. Numai generalul Hăpău, contabila unităţii, Ilieana Chiriţă şi cîţiva apropiaţi aveau dreptul să gestioneze aceste fonduri operative, iar fostul său adjunct, Gherghe, a dat destule exemple de funcţionare a mecanismului de delapidare a fondurilor, cît şi de destinaţie a unora dintre banii sustraşi astfel – între care şi costumul de schi al preşedintelui.

Acest scandal din serviciul secret al armatei a fost însă, prin decizia judecătorilor de la Curtea de Apel, înăbuşit în faşă. Bineînţeles că generalul Hăpău şi contabila Chiriţă au negat totul, dar nici procurorii militari nu s-au obosit să verifice mai departe, cum stau lucrurile. S-ar fi putut să nu le placă ce ar fi găsit, dar, şi mai probabil, undeva s-a decis că nici nu trebuie mers mai departe, să se ajungă la numărarea cusăturilor din costumul de schi prezidenţial. Şi toată lumea a plecat acasă, fericită.

Se pune întrebarea, în acest context, dacă ”sursele” lui Silviu Sergiu au fost credibile. Toate datele arată că da, chiar dacă acesta poate fi socotit subiectiv. Ziaristul poartă, de patru ani, o adevărată cruciadă împotriva generalului Hăpău, unul din foştii apropiaţi ai lui Gabriel Oprea. Toate datele publicate, precum şi obsesia lui Silviu Sergiu au pornit de la cazul unui ofiţer din structurile de informaţii militare, colonelul Doru Paraschiv, îndepărtat abuziv de generalul Hăpău din serviciu. Acesta a fost ”detonatorul” interesului jurnalistic pentru situaţia din serviciile de informaţii şi contrainformaţii din cadrul armatei, publicate în timp de peste patru ani şi niciodată puse la îndoială. Ca întotdeauna, astfel de informaţii de culise din serviciile secrete se află numai cînd un ofiţer se decide să vorbească, din teamă pentru propria soartă sau din dorinţa de a se răzbuna pe şefii care l-au nedreptăţit. Dar cazurile sînt rare. Nu nedreptăţile, ci ”defecţiunile”.

Delapidarea şi mita în ”servicii”, năravuri vechi în haină nouă

Asemenea practici de delapidare a fondurilor operative, precum cel scos la iveală de scandalul muşamalizat din serviciul de informaţii militare au existat şi în vechea Securitate. La niveluri, mici, atunci cînd erau descoperite, erau pedepsite drastic, dar la niveluri de comandă, n-avea nici cine să le constate, nici cine să le pedepsească. Doar că se ştia de ele. De pildă, cu siguranţă că Virgil Măgureanu ştia că adjunctul său operativ, generalul Gheorghe Diaconescu e un om corupt. La fel cum ştia şi faptul că acesta, înainte de 1989, coordonase serviciul de contraspionaj american (fapt care arăta, între altele, ”orientarea” noului serviciu secret care a regrupat o parte importantă a cadrelor fostei Securităţi).

Diaconescu a fost îndepărtat, fără tam-tam, din SRI, fiind acuzat de deţinerea ilegală a unor documente ale fostei Securităţi, pentru alcoolism şi însuşirea unor fonduri valutare ale serviciului. După trecerea sa în rezervă, a ajuns destul de rău, un fel de bodygurad care a ”asigurat protecţia informativă a combinaţiilor omului de afaceri Costel Bobic”. Diaconescu nu i-a cumpărat nimic din banii delapidaţi lui Măgureanu, dar, pasionat de  arme de colecţie, a determinat casarea din magazia de corpuri delicte a două puşti vechi, fireşte, de colecţie, pe care le-a cumpărat cu suma simbolică de 5.500 de lei. Am exemple mult mai numeroase, şi din fosta Securitate, şi din SRI, dar nu e locul lor aici.

Nici în Serviciul de Informaţii Externe lucrurile n-au stat mai bine. Colonelul SIE Virgil Faur, despre care am mai scris şi aici, la MEDIAFAX, a ştiut întotdeauna să se poarte frumos cu protectorii săi. Numit şef al Unităţii Relaţii Externe în 1994 din dispoziţia generalului Talpeş şi la sugestia generalului Alexandru Tănăsescu (fostul său coleg „de Băneasa”), a cheltuit exagerat din fondurile SIE pe cadouri costisitoare. Făcea inclusiv cumpărăturile alimentare pentru şefi, din fondurile operative. În primul rînd pentru Tănăsescu şi Talpeş. Apoi, umfla notele de plată de la crama Seciu din Prahova, unde Faur ducea delegaţiile străine. Excedentul acestor mese copioase (cu preparate vînătoreşti şi vinuri scumpe de vinotecă) ajungea pe masa conducerii SIE. Ca să nu mai vorbim de faptul că în „turneele” mai degrabă turistice decît de serviciu ale conducerii SIE din 1995‑1996 prin Japonia, Coreea de Sud, Thailanda (cu care, se ştie, spionajul românesc are o lungă „tradiţie de colaborare”) ori prin Franţa, Canada sau Statele Unite, colonelul Faur avea grijă să nu le lipsească nimic şefilor săi.

E Klaus Iohannis captiv sau ”la el acasă”, în lumea serviciilor?

Serviciile secrete au încercat, întotdeauna, mai mult sau mai puţin legal, să se pună bine cu şefii lor direcţi, preşedinţii. Cazul costumului de schi destinat preşedintelui Iohannis şi cumpărat din fonduri operative, ne încredinţează acelaşi Silviu Sergiu, nu e unul singular.

Acelaşi Silviu Sergiu scria tot pe blogul său, în contextul izbucnirii scandalului cu ”cadoul” făcut preşedintelui Iohannis din bani ai fondurilor operative ale serviciului de informaţii militare, că în 2005 Gheorghe Fulga, pe atunci încă şef al Serviciului de Informaţii Externe, a încercat să îl mituiască pe fostul preşedinte Traian Băsescu: ”La scurt timp după ce a ajuns preşedintele României, Traian Băsescu se pregătea să efectueze prima sa deplasare în străinătate. Şefi ai serviciilor secrete erau Gheorghe Fulga, la SIE, şi răposatul Radu Timofte, la SRI. Ambii erau pe făraşul prezidenţial. Gheorghe Fulga s-a gîndit, probabil, să-i cîştige bunăvoinţa preşedintelui şi, înainte ca acesta să plece în vizită externă, a cerut să fie primit de şeful statului. Lucru care i-a fost acceptat. Fulga nu a venit singur, ci împreună cu o geantă de mici dimensiuni, căptuşită cu cash. Valuta forte. Timid, i-a spus preşedintelui că poate folosi banii, dacă doreşte să facă cumpărături în străinătate. Erau fonduri operative”.

Inteligent, ştiind că ar putea fi ulterior şantajat, Băsescu a refuzat banii. Iohannis nici măcar nu s-a întrebat ce-i cu costumul de schi, de unde şi cum, pe ce bani a fost cumpărat. Primul n-a vrut să devină captiv al serviciilor secrete, ci să le comande cum şi ce voia. Celui de-al doilea nu-i pasă, probabil pentru că trăieşte demult în lumea lor, cu ei, asemenea lor şi pentru ei.