GALERIE FOTO  A forţat graniţa: un ucrainean a încercat să intre în România cu 300.000 de euro nedeclaraţi la vamă

Peste 300.000 euro au fost descoperiţi miercuri în geanta unui cetăţean ucrainean de către autorităţile de frontieră din punctul de trecere a frontierei Halmeu, când i-au făcut controlul la intrarea în ţară.

1085 afișări
Imaginea articolului A forţat graniţa: un ucrainean a încercat să intre în România cu 300.000 de euro nedeclaraţi la vamă

A forţat graniţa: un ucrainean a încercat să intre în România cu 300.000 de euro nedeclaraţi la vamă

În Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-a prezentat miercuri dimineaţa, la ora 6.30, pentru a intra în ţară un cetăţean ucrainean în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit o geantă în care se afla suma de 319.650 euro, bani nedeclaraţi la controlul de frontieră.

„La verificări, şoferul a declarat că geanta îi aparţine, iar banii sunt ai lui. Acesta a mai declarat că dorea să ajungă în Italia, de unde urma să cumpere mai multe maşini, pe care, mai apoi, să le ducă spre vânzare în Ucraina. Însă nu a putut prezenta niciun document justificativ şi nici nu a declarat suma pe care o avea asupra sa conform legislaţiei în vigoare”, transmite Poliţia de Frontieră.

În acest caz, întreaga sumă de bani a fost reţinută până la clarificarea situaţiei, urmând ca ulterior să fie luate măsurile în consecinţă.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
ucraina,
bani,
vamă

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici