A murit activista anti-apartheid din Africa de Sud, Winnie Mandela

Winnie Madikizela-Mandela, fosta soţie a lui Nelson Mandela şi o activistă ferventă anti-apartheid, a murit, luni, la vârsta de 81 de ani, a anunţat consilierul acesteia, relatează BBC News.

1284 afișări
Imaginea articolului A murit activista anti-apartheid din Africa de Sud, Winnie Mandela

Activista anti-apartheid din Africa de Sud, Winnie Mandela, a murit la vârsta de 81 de ani

Winnie Mandela era internată în spital de câteva zile, având o infecţie la rinichi.

Căsătorită timp de 38 de ani cu Nelson Mandela, primul preşedinte al Africii de Sud ales prin vot universal, Winnie Madikizela-Mandela a fost unul dintre simbolurile luptei anti-apartheid.

"Doamna Madikizela-Mandela a luptat cu hotărâre împotriva statului Apartheid şi s-a sacrificat pentru libertatea ţării. Activismul şi rezistenţa ei împotriva apartheidului au provocat arestarea de mai multe ori, culminând cu izolarea acesteia în micul oraş Brandfort din Statul Liber Orange. A ţinut vie amintirea soţului ei întemniţat, Nelson Mandela, de-a lungul anilor în care acesta se afla pe Insula Robben şi a ajutat în lupta pentru justiţie în Africa de Sud. Ea şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii adulte cauzei poporului şi pentru acest lucru a fost cunoscută ca Mama Naţiunii. Familia Mandela este profund recunoscătoare pentru darul vieţii acesteia şi îi îndemnăm pe toţi cei care au iubit-o să omagieze această femeie remarcabilă", se arată într-un comunicat al familiei Mandela.

După primele alegeri democratice din Africa de Sud în 1994, Winnie Madikizela-Mandela a fost parlamentar şi a supervizat proiecte de artă şi cultură. În 2016, a primit cea mai înaltă distincţie din statul sud-african pentru contribuţia la lupta pentru eliberarea poporului din Africa de Sud.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici