Accidentul minier din Turcia: Preşedintele-director general al minei Soma, inculpat şi plasat în detenţie

Preşedintele-director general al minei Soma a fost inculpat şi încarcerat în noaptea de luni spre marţi, numărul membrilor conducerii companiei plasaţi în detenţie, în ancheta asupra catastrofei care s-a soldat cu 301 morţi, ajungând la opt, potrivit agenţiei de presă Dogan.

85 afișări
Imaginea articolului Accidentul minier din Turcia: Preşedintele-director general al minei Soma, inculpat şi plasat în detenţie

Accidentul minier din Turcia: Preşedintele-director general al minei Soma, inculpat şi plasat în detenţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Can Gürkan, care este fiul proprietarului companiei Soma Kömür Isletmeleri, a fost inculpat pentru omucideri involuntare de către procurorul din oraş şi încarcerat imediat, a precizat agenţia turcă.

În afară de Gürkan, directorul general al minei de cărbune Ramazan Dogru, directorul exploatării Akin Celik, doi ingineri, doi supervizori şi un tehnician au mai fost inculpaţi şi încarceraţi începând de duminică.

Alţi membri ai conducerii societăţii au fost inculpaţi, dar au fost lăsaţi în libertate, sub control judiciar, până la proces.

TITLURILE ZILEI

Într-o conferinţă de presă, vineri, membri din conducerea Soma Kömür au dat asigurări că normele de securitate erau respectate în mina în care a avut loc accidentul.

"Noi nu am comis nicio neglijenţă în acest accident", a declarat Celik.

Potrivit unui prim raport de anchetă, citat de presa turcă, nivelul monoxidului de carbon, un gaz mortal, înregistrat în momentul accidentului era net superior normelor de securitate. Acest raport relevă totodată că în galerii era cald şi notează că activitatea nu a fost suspendată.

Procurorul de la Soma Bekir Sahiner a exclus, duminică, posibilitatea ca o defecţiune a sistemului electric să se fi aflat la originea incendiului care a devastat mina, aşa cum au sugerat primele mărturii, el privilegiind ipoteza unei "combustii a cărbunelui la contactul cu aerul".

Operaţiunile de salvare şi recuperarea cadavrelor victimelor au fost întrerupte sâmbătă, după patru zile de eforturi.

Această catastrofă minieră, cea mai importantă din istoria Turciei, a provocat un val de furie populară în ţară, împotriva regimului islamo-conservator al premierului Recep Tayyip Erdogan, acuzat de neglijenţă şi nepăsare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici