Acordul comercial dintre Marea Britanie şi SUA ar putea intra în vigoare pe 1 noiembrie

Marea Britanie şi Statele Unite discută despre implementarea unui acord comercial parţial care ar putea intra în vigoare în data de 1 noiembrie, la o zi după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a transmis marţi un oficial american, citat de Reuters.

1514 afișări
Imaginea articolului Acordul comercial dintre Marea Britanie şi SUA ar putea intra în vigoare pe 1 noiembrie

Acordul comercial dintre Marea Britanie şi SUA ar putea intra în vigoare pe 1 noiembrie

Consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, John Bolton, a discutat marţi cu Liz Truss, ministrul de Finanţe din Marea Britanie, despre posibilitatea ca cele două ţări să semneze o declaraţie parţială, în vederea implementării ulterioare a unui acord comercial.

Semnarea documentului ar putea avea loc în cadrul summitului G7 de la finalul lunii august, care va avea loc în Franţa, a transmis oficialul din Administraţia de la Washington.

Bolton i-a transmis premierului britanic Boris Johnson că preşedintele american Donald Trump doreşte ca Marea Britanie să părăsească cu succes Uniunea Europeană pe data de 31 octombrie, adăugând că Administraţia de la Washington va fi pregătită să negocieze rapid un acord de liber schimb între SUA şi Regatul Unit.

Vizita lui John Bolton în Marea Britanie a avut ca scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, tensionate parţial în timpul mandatului prim-ministrului Theresa May.

De asemenea, Statele Unite ar sprijini cu entuziasm un Brexit fără acord în cazul în care Guvernul Marii Britanii va lua această decizie, a declarat consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, John Bolton, în cursul vizitei întreprinse la Londra.

Mesajul central al vizitei lui Bolton a fost acela că Statele Unite vor ajuta Marea Britanie după Brexit cu un acord de liber schimb. În acest moment chiar au loc negocieri pe această temă între Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Comerţ, şi Liz Truss, ministrul britanic al Comerţului.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat în mai multe rânduri că Marea Britanie va ieşi din Blocul comunitar la 31 octombrie, cu sau fără o înţelegere, şi le-a transmis celorlalţi lideri europeni că alte discuţii nu vor avea niciun rost decât dacă aceştia vor fi dispuşi să renunţe la acordul negociat cu Theresa May.

Comisia Europeană a reiterat în urmă cu o săptămână faptul că este dispusă să discute cu Marea Britanie despre Brexit în următoarele săptămâni, deoarece speră să evite scenariul ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord, dar nu ia în calcul renegocierea prevederilor actuale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici