Aeroporturi din Irlanda şi Marea Britanie, închise din cauza norului de cenuşă vulcanică

Mai multe aeroporturi au fost închise duminică dimineaţă în vestul Republicii Irlanda şi în Irlanda de Nord, precum şi pe insula Man, din cauza revenirii unui nor dens de cenuşă vulcanică în zonă, au anunţat autorităţile britanice şi cele irlandeze.

82 afișări
Imaginea articolului Aeroporturi din Irlanda şi Marea Britanie, închise din cauza norului de cenuşă vulcanică

Aeroporturi din Irlanda şi Marea Britanie, închise din cauza norului de cenuşă vulcanică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aeroporturile din Sligo, Donegal şi Knock, din vestul Republicii Irlanda, au fost închise duminică, a precizat aviaţia civilă irlandeză, care adaugă că aeroporturile din Dublin şi Shannon vor rămâne deschise cel puţin până la ora 12.00 GMT (15.00, ora României).

Aeroporturile din Belfast, în Irlanda de Nord - Belfast International şi Belfast Harbour - sunt închise, ca şi Ronaldsway, aeroportul de pe insula Man, până la 12.00 GMT (15.00, ora României).

"Un nor dens de cenuşă vulcanică cuprinde rapid Irlanda de Nord şi insula Man. Prin urmare, spaţiul aerian a fost închis de autorităţile aviaţiei civile deasupra unei părţi a Irlandei de Nord", precizează NATS.

Ministerul Transporturilor britanic avertizase sâmbătă că spaţiul aerian britanic ar putea fi închis parţial de duminică până marţi, din cauza prezenţei unui nor de cenuşă emisă de vulcanul islandez.

Perturbările spaţiului aerian ar putea dura până marţi dimineaţă şi afecta sud-estul ţării, unde se află aeroporturile cele mai importante din ţară, precum Heathrow, a precizat ministerul.

Erupţia vulcanului Eyjafjoll din Islanda a paralizat traficul aerian în Europa timp de aproape o săptămână, la jumătatea lunii aprilie. Peste 100.000 de zboruri au fost atunci anulate şi peste opt milioane de pasageri blocaţi.

Norul de cenuşă, care se deplasează şi constituie o ameninţare pentru motoarele avioanelor, continuă periodic să perturbe spaţiul aerian în Europa şi alte regiuni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici