Afirmaţiile lui Băsescu despre romi, amintite în Raportul Amnesty International 2012

Autorii Raportului Amnesty International 2012 amintesc, în capitolul dedicat respectării drepturilor omului în România, despre declaraţiile făcute de preşedinte la adresa romilor şi de faptul că şeful statului a fost în mai multe rânduri anchetat şi chiar sancţionat de CNCD în urma acestora.

801 afișări
Imaginea articolului Afirmaţiile lui Băsescu despre romi, amintite în Raportul Amnesty International 2012

Afirmaţiile lui Băsescu despre romi, amintite în Raportul Amnesty International 2012 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Utilizarea unor stereotipuri etnice negative de către preşedintele României şi alţi funcţionari publici de nivel înalt a continuat să fie o sursă de îngrijorare. În iunie (2011, n.r.), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a respins o plângere cu privire la presupuse remarci discriminatorii care ar fi fost făcute de către preşedinte la adresa romilor în timpul unei vizite oficiale în Slovenia, în 2010. CNCD a considerat că legislaţia anti-discriminare nu poate fi aplicată pentru fapte săvârsite în afara teritoriului statului. În octombrie, CNCD l-a avertizat pe preşedinte de două ori pentru că a făcut declaraţii împotriva romilor, la televizor. S-a stabilit că aceste declaraţii au încălcat legislaţia anti-discriminare", se precizează în raportul Amnesty International 2012, dat publicităţii în noaptea de miercuri spre joi.

Un alt politician român amintit în mai multe rânduri în documentul citat este primarul din Baia Mare. Amnesty International aminteşte de intenţia municipalităţii din Baia Mare de a ridica un zid care să delimiteze o zonă locuită în majoritate de etnici romi de vecinătăţile în care trăiesc cetăţeni majoritari.

"În iulie, autorităţile municipale din Baia Mare (...) au construit un zid de beton pentru a separa casele locuite de romi de restul zonei rezidenţiale. ONG-urile au protestat faţă de această construcţie, argumentând că va duce la discriminare şi la «ghetto-izare». Municipalitatea a negat acest lucru, susţinând că zidul trebuia să protejeze locuitorii din blocuri de trafic. În noiembrie (2011, n.r.), CNCD a spus că ridicarea zidului a fost un act de discriminare. Municipalitatea a fost amendată cu 6.000 de lei noi. CNCD a recomandat ca zidul să fie demolat şi ca municipalitatea sa ia măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit pentru romi", se arată în raportul citat.

O altă referire la primarul din Baia Mare este făcută de autorii raportului ca urmare a intenţiei acestuia de a face "un plan de evacuare, din diverse zone ale oraşului, a sute de persoane de etnie romă, dar şi a altor persoane dezavantajate social". Oamenii, care nu au fost înregistraţi ca rezidenţi în Baia Mare, urmau să fie trimişi înapoi la locurile de origine.

"ONG-uri naţionale şi internaţionale şi ambasade străine din România au criticat imediat planul. Evacuarea a fost, în cele din urmă, amânată", scriu autorii documentului, care adaugă faptul că, o lună mai târziu, primarul din Baia Mare" a declarat că municipalitatea va respecta legislaţia naţională şi standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului".

În secţiunea destinată României, raportorii Amnesty International amintesc şi de alte evacuări ale unor comunităţi de romi de la Cluj, dar şi de cazul de segregare în şcoală de la Craiova, unde instanţa supremă a constatat că separarea romilor de ceilalţi elevi a reprezentat discriminare directă.

Pe de altă parte, raportorii prestigioasei organizaţii internaţionale trec în revistă faptul că noul Cod Civil, care a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, a interzis parteneriatele şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, introducând, de asemenea, "derecunoaşterea parteneriatelor şi căsătoriilor între persoane de acelaşi sex recunoscute legal în alte state".

În acelaşi document se vorbeşte şi despre închiderea a 67 de spitale, care, potrivit Amnesty International, "a sporit îngrijorarea cu privire la accesul la serviciile de sănătate". În acest context, la capitolul referitor la tortură şi rele tratamente este amintit cazul lui Valentin Câmpeanu, persoană de etnie romă diagnosticată cu HIV şi cu mai multe boli mintale, care a murit în 2004 la Spitalul de psihiatrie Poiana Mare. Cazul a revenit în atenţie după ce, în iunie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut Guvernului român să furnizeze informaţii privind acest incident.

"Ancheta oficială a condiţiilor morţii ar fi fost marcată de nereguli procedurale. Aceasta nu a avut ca rezultat confirmarea acuzaţiilor la adresa personalului din instituţiile unde a fost internat în ultimele luni ale vieţii", scriu cei de la Amnesty International.

Este amintită în raport şi controversa privind presupusa implicare a României în povestea închisorilor secrete.

"În noiembrie 2011, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii a cerut autorităţilor române să furnizeze informaţii cu privire la motivul pentru care nu au reuşit să investigheze presupusa existenţă a centrelor de detenţie secrete utilizate în programul de extrădari al CIA. Guvernul a susţinut că nu există nicio dovadă a implicării sale sau a existenţei unor centre de detenţie secrete pe teritorilul României", scriu raportorii Amnesty International, care amintesc de articolul jurnaliştilor germani de la Süddeutsche Zeitung publicat în 8 decembrie, ce conţinea "noi dovezi că CIA a torturat şi efectuat extrădari ale unor persoane «suspecte de terorism» în statele europene, inclusiv România, în anii de după atacurile din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie 2011".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici