Agenţia nucleară ONU a inspectat un "depozit atomic secret" în Teheran - surse

Organizaţia de supraveghere atomică a ONU, care controlează acordul nuclear cu Iranul, a inspectat ceea ce prim-ministrul israelian a numit un "depozit atomic secret" în Teheran, au declarat trei diplomaţi familiarizaţi cu activitatea agenţiei, relatează Reuters.

477 afișări
Imaginea articolului Agenţia nucleară ONU a inspectat un "depozit atomic secret" în Teheran - surse

Agenţia nucleară ONU a inspectat un "depozit atomic secret" în Teheran - surse

Într-un discurs la Naţiunile Unite, în septembrie, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, care se opune vehement acordului, a chemat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică să viziteze depozitul, spunând că a găzduit 15 kg de material radioactiv nespecificat care apoi a fost eliminat.

Netanyahu a afirmat că depozitul a arătat că Teheranul a căutat în continuare să fabrice arme nucleare, în ciuda pactului semnat în 2015 cu puterile mondiale de a pune capăt programului său nuclear în schimbul unei relaxări a sancţiunile.

La momentul respectiv AIEA s-a revoltat spunând că nu trebuie să i se spună ce are de făcut, spunând că nu i-a informaţia prezentată ca atare şi trimite inspectorii "numai atunci când este necesar".

"Au vizitat depozitul", a declarat unul dintre cei trei diplomaţi, vorbind cu condiţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizaţi să discute problema în mod public, iar detaliile inspecţiilor sunt confidenţiale.

Unul dintre diplomaţi a declarat că AIEA a fost trimisă la depozit mai mult de o dată luna trecută. Ceilalţi au spus că reprezentanţii agenţiei au fost acolo, fără să precizeze când. AIEA a refuzat să comenteze.

"Nu avem nimic de ascuns şi orice inspecţie desfăşurată de AIEA până acum a fost în cadrul legilor şi reglementărilor şi nimic dincolo de aceasta", a spus un oficial iranian.

Organizaţia pentru Energie Atomică din Iran a refuzat să comenteze. Iranul a spus că depozitul este o unitate de curăţare a covoarelor.

Determinarea materialelor nucleare existente la locul de amplasare va depinde de o analiză a probelor de mediu luate de acolo, iar rezultatele vor fi gata în iunie, au afirmat doi diplomaţi.

Astfel de eşantioane de mediu pot detecta particule semnalate, inclusiv uraniu puternic îmbogăţit, chiar după mult timp de la îndepărtarea materialului.

AIEA are puterea, în cadrul acordului de referinţă din 2015, de a efectua aşa-numitele inspecţii de acces complementare în Iran, care sunt adesea efectuate în timp util, ori de câte ori este necesar.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici