Alegeri în Grecia: Coaliţii pe care le-ar putea face partidul Syriza pentru a-şi asigura majoritatea absolută

Partidul grec antiausteritate Syriza a obţinut o victorie clară în faţa partidului conservator aflat la putere, duminică, rămânând însă la limita majorităţii absolute, o situaţie care ar trebui să îl oblige să găsească susţinere pe viitor, relatează AFP.

1371 afișări
Imaginea articolului Alegeri în Grecia: Coaliţii pe care le-ar putea face partidul Syriza pentru a-şi asigura majoritatea absolută

Coaliţii pe care le-ar putea face Syriza pentru a-şi asigura majoritatea absolută (Imagine: Mediafax FotoAFP)

Cele două partide cu care este posibilă o alianţă sunt foarte diferite: proeuropenii de centru-stânga din partidul To Potami (Râul) şi Grecii Independenţi, naţionalişti.

Ambele formaţiuni au avertizat deja că vor refuza să participe la un Guvern din care face parte cealaltă.

To Potami (La Rivière)

Creat în aprilie 2014, partidul proeuropean vrea să reprezinte vocea bunului simţ în Grecia. Acesta şi-a făcut intrarea pe scena politică greacă reuşind să trimită doi deputaţi (din totalul de 21 ai Greciei) în Parlamentul European, după alegerile din mai.

Fondatorul său este o fostă vedetă de televiziune, Stavros Theodoroakis, care împărtăşeşte cu Syriza convingerea necesităţii negocierii datoriei elene, dar nu cu preţul ieşirii din zona euro.

"Vom susţine eforturile depuse pentru menţinerea Greciei în Europa", a declarat Theodorakis duminică, în timp ce partidul său ar fi obţinut acelaşi număr de locuri (17) ca cel de inspiraţie neonazistă Zori Aurii, clasat pe locul al treilea.

El a subliniat în timpul campaniei că, "potrivit sondajelor, 55 la sută dintre greci vor ca Potami să participe la guvernare şi nu vom amâna acest moment".

În opinia lui Theodorakis, trebuie să aibă loc o discuţie despre problema datoriei elene, "şi nu este vorba decât despre o problemă greacă".

Dar duminică, el a declarat că nu va participa la un Guvern care include "antieuropeni", desemnând foarte clar prin acest cuvânt Grecii Independenţi.

Grecii Independenţi (ANEL)

Partidul s-a născut în mijlocul crizei, fiind fondat de Panos Kammenos, în vârstă de 49 de ani, un disident din Noua Democraţie, formaţiunea premierului în exerciţiu, conservatorul Antonis Samaras.

Dar în decembrie, acest partid de dreapta, cu o orientare suverană puternică, a ajutat Syriza să obţină convocarea de alegeri legislative anticipate, abţinându-se să îl voteze pe candidatul la prezidenţiale prezentat de Samaras.

Acest blocaj a antrenat dizolvarea Parlamentului.

Afişele de campanie ale ANEL îl prezintă pe Kammenos într-un magazin de modelism în timp ce îi dă sfaturi unui băieţel pe nume Alexis pentru a-şi conduce trenul electric.

Kammenos a pretins în timpul campaniei că persoanele apropiate Guvernului Samaras au încercat să îi corupă pe doi dintre deputaţii săi pentru a-i convinge să voteze în favoarea candidatului la prezidenţiale.

ANEL ar prefera să facă parte dintr-o coaliţie condusă de Syriza, dar nu este sigur că va primi această invitaţie. Kammenos a declarat totuşi că nu ar accepta să colaboreze cu Potami.

Partidul ar urma să obţină 13 mandate în noul Parlament.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici