Alerta de tsunami din Japonia a fost anulată

Agenţia japoneză de meteorologie a ridicat miercuri seara alerta în cazul unui tsunami de 50 de centimetri care trebuia să ajungă pe coastele estice ale Japoniei, avertisment emis în urma cutremurului puternic produs pe insulele Solomon.

322 afișări
Imaginea articolului Alerta de tsunami din Japonia a fost anulată

Alerta de tsunami din Japonia a fost anulată

Au fost vizate zonele de coastă din Hokkaido (nord) până în insula Kyushu (sud), precum şi tot litoralul Okinawa (sud), potrivit agenţiei de meteorologie japoneze, care a solicitat în continuare evitarea apropierii de zonele de coastă.

Un cutremur puternic s-a produs la ora 01.12 GMT (03.12, ora României), între insulele Solomon şi Vanuatu, la nord-est de Australia, în apropiere de insulele Santa Cruz, afectate de o serie de seisme puternice în ultimele zile, a anunţat institutul american de geofizică USGS.

Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific a emis o alertă pentru o mare parte din teritoriile situate între Papua Noua Guinee şi Hawaii, dar aceasta a fost ridicată la ora 03.45 GMT (05.45, ora României).

În Japonia, alerta a fost emisă la ora 05.30 GMT (07.30, ora României), dar a fost ridicată după aproximativ opt ore.

Între timp, un val mic de zece centimetri a fost înregistrat pe insula Honshu şi un altul de 20 de centimetri a atins la ora 09.14 GMT (11.14, ora României) Chichijima, una dintre insulele arhipelagului Ogasawara, situat la aproximativ 1.000 de kilometri sud de Tokyo.

Un alt val, de 40 de centimetri, a fost înregistrat pe litoralul insulei Hachijojima (300 de kilometri sud de Tokyo) la ora 13.01 GMT (15.01, ora României).

Din precauţie, autorităţile din mai multe oraşe de pe coasta de est au cerut închiderea şcolilor pentru a evacua elevii către locurile mai înalte sau pentru a le pregăti în vederea primirii unor eventuali sinistraţi.

Maşini ale poliţiei au patrulat de-a lungul zonei de coastă, îndemnând locuitorii la prudenţă, potrivit unor imagini difuzate de postul public de televiziune NHK.

Dispoziţiile servesc, de asemenea, ca exerciţiu într-o ţară în care au murit aproape 19.000 de persoane, în martie 2011, din cauza unui tsunami uriaş care a devastat partea de nord-est în urma unui cutremur cu magnitudinea 9 survenit în larg.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici