Alexei Navalnîi solicită UE să ”vizeze banii” oligarhilor apropiaţi lui Putin pentru a-i sancţiona: ”Această abordare va fi foarte eficientă”

  • Alexeï Navalnîi a cerut UE să vizeze banii oligarhilor apropiaţi preşedintelui Putin.
  • Navalnîi a recomandat o revizuire a sancţiunilor asupra Rusie.
  • Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Novicioc, în luna august.
1059 afișări
Imaginea articolului Alexei Navalnîi solicită UE să ”vizeze banii” oligarhilor apropiaţi lui Putin pentru a-i sancţiona: ”Această abordare va fi foarte eficientă”
Opozantul rus Alexeï Navalnîi, victima unei tentative de otrăvire sancţionată de UE, a cerut blocului vineri, 27 noiembrie, să vizeze banii oligarhilor apropiaţi preşedintelui Vladimir Putin, pentru a fi credibilă.
 
„Este timpul să dezvoltăm o nouă strategie faţă de Rusia în două părţi: ruşii, care trebuie primiţi şi trataţi cu căldură de către Uniunea Europeană, şi statul rus, care trebuie tratat ca o bandă de criminali după ce a preluat temporar puterea,” a pledat el în timpul unei videoconferinţe cu oficialii aleşi din Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, relatează Le Fiagaro. 
 
Navalnîi a recomandat o revizuire a sancţiunilor asupra Rusie şi a susţinut ca UE să-şi îndrepte atenţia spre banii apropiaţilor lui Putin. 
 
"Uniunea Europeană ar trebui să vizeze banii, oligarhii, nu doar vechii oligarhi, ci şi pe cei noi, membri ai cercului apropiat al lui Putin," a spus el. "Atât timp cât iahturile lui (Alicher) Ousmanov continuă să ancoreze la Barcelona sau Monaco, nimeni din Rusia sau Kremlin nu va lua în serios sancţiunile europene. Această abordare va fi foarte eficientă. Nu are sens să sancţionăm colonei sau generali sau persoane care nu călătoresc mult şi care nu au o mulţime de bunuri sau conturi bancare în Europa,” a explicat el.
 
Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok, o substanţă concepută în scopuri militare. Preşedintele rus a fost obligat să accepte transferul său în Germania, unde a fost salvat.
 
Uniunea Europeană a sancţionat cu interdicţia vizelor şi îngheţarea activelor persoanele apropiate lui Putin, inclusiv pe omul de afaceri Evguéni Prigojine, dar şi mai mulţi membri ai administraţiei prezidenţiale. "Este rezonabil să concluzionăm că otrăvirea lui Alexei Navalnîi a fost posibilă numai cu acordul administraţiei prezidenţiale," au spus liderii UE după adoptarea acestor măsuri.Navalny solicită UE să „ţintească banii” pentru sancţiuni împotriva anturajului lui Putin

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici