Alexis Tsipras respinge prelungirea programului de asistenţă financiară pentru Grecia

Premierul grec, Alexis Tsipras, a declarat duminică în Parlament că nu vrea extinderea programului de asistenţă financiară acordat de Uniunea Europeană, ci un "credit punte" până la finalizarea unei noi înţelegeri, relatează Greek Reporter, în ediţia electronică.

1532 afișări
Imaginea articolului Alexis Tsipras respinge prelungirea programului de asistenţă financiară pentru Grecia

Alexis Tsipras (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Tsipras a declarat că scopul său este să servească intereselor naţionale şi să respecte promisiunile electorale ale partidului său. "După cinci ani de austeritate barbară poporul nu se mai pleacă în faţa fricii", a declarat el, citat de greekreporter.com.

"Grecia vrea să îşi onoreze datoria ... Dacă partenerii noştri vor acelaşi lucru, sunt invitaţi la masa negocierilor ca să putem discuta cum putem face acest lucru viabil", a declarat Tsipras în Parlamentul grec.

TITLURILE ZILEI

În discursul său adresat naţiunii, Tsipras a respins prelungirea programului de asistenţă financiară acordat de Uniunea Europeană şi a insistat că ţara sa are nevoie de un "credit punte" în iunie, când Atena ar urma să negocieze un nou acord cu UE şi Fondul Monetar Internaţional.

"Ajutorul a eşuat ... Noul Guvernul nu este justificat să ceară o prelungire a împrumutului", a declarat premierul, adăugând că poporul grec i-a oferit partidului său un mandat pentru a abandona "programul dezastruos de austeritate".

"Vrem un acord nou, un credit punte, care să ne ofere spaţiul fiscal pe care îl cere o negociere sinceră", a declarat Tsipras.

Premierul a anunţat, de asemenea, redeschiderea televiziunii publice ERT, închisă în 2013 pentru a se salva bani, şi a adăugat că ţara are o "obligaţie morală" să pretindă reparaţii de război de la Germania.

El a promis, de asemenea, o serie de măsuri care vor intra în vigoare de miercuri dimineaţa şi care se vor concentra pe criza umanitară. "Grecia nu poate fi o ţară europeană când mii de persoane sunt înfometate sau nu au electricitate", a declarat el, adăugând că măsurile vor include mâncare gratuită, electricitate, adăpost şi medicamente pentru familiile afectate de criza economică.

Tsipras a promis, de asemenea, abolirea privilegiilor politice, promiţând vânzarea maşinilor ministeriale care valorează peste 700.000 de euro, precum şi vânzarea unuia dintre cele trei avioane ale Guvernului.

Actualul acord de împrumut al Greciei expiră la sfârşitul lui februarie. UE vrea ca Atena să ceară extinderea lui şi să se angajeze în continuarea reformelor, dar Grecia a refuzat acest lucru.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici