Aliaţii bavarezi ai lui Merkel îi acuză pe oficialii greci că se comportă ca nişte "clovni"

Aliaţii bavarezi ai cancelarului german Angela Merkel au acuzat Guvernul grec că nu înţelege gravitatea situaţiei în negocierile privind datoria sa, secretarul general al CSU, Andreas Scheuer, numindu-i "clovni" pe politicienii aflaţi la guvernare la Atena.

653 afișări
Imaginea articolului Aliaţii bavarezi ai lui Merkel îi acuză pe oficialii greci că se comportă ca nişte "clovni"

Angela Merkel (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

Aceste declaraţii sunt ultimul semn al înăspririi poziţiei faţă de Grecia în rândul politicienilor europeni, înaintea unei întâlniri a miniştrilor din zona euro care poate fi ultima şansă de salvare a Greciei de la faliment la sfârşitul lunii.

Scheuer a declarat într-un interviu pentru cotidianul Rheinische Post publicat miercuri că Grecia a făcut prea puţine până în prezent pentru a rămâne în zona euro şi nu va fi un "compromis neglijent" doar de dragul menţinerii Greciei în blocul comunitar.

"Guvernul grec nu a realizat încă gravitatea situaţiei", a declarat Scheuer.

"Se comportă ca nişte clovni care stau în spatele clasei, deşi au primit avertizări explicite din toate părţile că ar putea să nu reuşească să treacă la următorul nivel", a adăugat el.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că vrea să facă tot ce poate pentru a menţine Grecia în zona euro dar a insistat că Atena şi creditorii săi trebuie să pună capăt impasului şi să ajungă la o înţelegere.

Merkel se confruntă cu o opoziţie tot mai puternică în rândurile conservatorilor de a acorda un nou împrumut Greciei. Germania este cel mai mare creditor al Greciei şi cel mai mare contribuitor la bugetul UE şi fondul de salvare al zonei euro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici