Alţi 25 de poliţişti turci, arestaţi în cazul interceptării convorbirilor lui Erdogan

Autorităţile turce au reţinut marţi alţi 25 de poliţişti în cadrul anchetei deschise în dosarul privind interceptările ilegale ale conversaţiilor telefonice ale premierului şi preşedintelui ales Recep Tayyip Erdogan, a anunţat presa locală.

144 afișări
Imaginea articolului Alţi 25 de poliţişti turci, arestaţi în cazul interceptării convorbirilor lui Erdogan

Alţi 25 de poliţişti turci, arestaţi în cazul interceptării convorbirilor lui Erdogan (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Operaţiunea de arestare, a treia din iulie, s-a desfăşurat în 12 oraşe turce, între care Istanbul şi Izmir (vest), a precizat agenţia de presă Dogan.

La sfârşitul precedentelor operaţiuni de acest tip, zeci de poliţişti, între care unii de rang înalt, au fost deja inculpaţi şi înarceraţi în acest dosar, în principal pentru "înfiinţarea şi conducerea unei organizaţii infracţionale".

Printre persoanele plasate marţi în arest figurează fostul şef-adjunct al serviciilor de informaţii ale poliţiei din Izmir, Hasan Ali Okan, care a fost demis din funcţie iarna trecută cu ocazia unor epurări fără precedent care au vizat mii de poliţişti şi magistraţi.

TITLURILE ZILEI

Toţi sunt acuzaţi de Guvern că ar fi apropiaţi de mişcarea religioasă a predicatorului musulman Fethullah Gulen, exilat în Statele Unite. Erdogan îl acuză pe fostul său aliat că a manipulat, pentru a-i face rău, o anchetă demarată în decembrie privind un vast scandal de corupţie, în care este implicat el şi anturajul său.

Aflat din 2003 la conducerea Guvernului turc, Erdogan, în vârstă de 60 de ani, a fost ales preşedinte la 10 august pentru un mandat de cinci ani. El va fi învestit în funcţie la 28 august.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici