Ambasade din Bagdad, vizate de atentate soldate cu cel puţin 30 de morţi şi peste 200 de răniţi - VIDEO, FOTO

Atacatori sinucigaşi au lansat duminică atentate împotriva unor ambasade arabe şi europene din Bagdad şi au ucis cel puţin 30 de persoane, profitând de vidul politic creat de negocierile îndelungate privind formarea Guvernului.

29 afișări
Imaginea articolului Ambasade din Bagdad, vizate de atentate soldate cu cel puţin 30 de morţi şi peste 200 de răniţi - VIDEO, FOTO

Ambasade din Bagdad, vizate de atentate soldate cu cel puţin 30 de morţi şi peste 200 de răniţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul irakian de Externe, Hoshyar Zebari, a declarat că aceste atentate poartă "marca" reţelei al-Qaida, amintind de atacurile spectaculoase comise în ultimele luni împotriva unor hoteluri şi ministere.

Primele două atacuri au avut loc la prânz în cartierul Mansur (vest), unul la intrarea în ambasada egipteană, distrusă parţial, iar celălalt în apropiere de ambasadele germană, spaniolă şi siriană.

Câteva minute mai târziu a fost vizată ambasada Iranului. Nici un diplomat nu a fost ucis în aceste atacuri.

Conform celui mai recent bilanţ al Ministerului de Interne, cel puţin 30 de persoane au murit şi alte 224 au fost rănite.

Forţele de securitate au oprit o a patra maşină-capcană la Masbah (centru), care urma aparent să fie folosită împotriva cartierului general al forţelor de securitate responsabile cu protecţia ambasadelor, potrivit unui purtător de cuvânt al comandamentului militar din Bagdad.

La ambasada Egipteului, atacatorul sinucigaş a reuşit să treacă de mai multe baraje pentru a detona explozibilul la câţiva metri de intrare.

"Am văzut camionul, avansa lent. Trei gărzi de securitate au deschis focul pentru a-l opri, dar acesta a continuat să avanseze şi a explodat", a declarat Said Mohammed. "Vreau să întreb armata cum a putut acest vehicul să ajungă până aici?".

Conform autorităţilor egiptene responsabile cu afacerile externe, oficialul care asigura securitatea clădirii, un irakian, a fost ucis, ca şi un "anumit număr de membri ai unităţii" de securitate.

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat "profund marcată" de aceste atentate, "în special de cel din apropierea ambasadei Germaniei", unde un agent de securitate irakian a fost ucis. Parisul a condamnat "acte de barbarie", iar Liga Arabă a apreciat că acestea au ca scop să "destabilizeze Irakul într-un moment delicat".

În faţa ambasadei Iranului, strada era cuprinsă de scene de haos. Un crater de cel puţin cinci metri adâncime era vizibil.

Cinci cadavre carbonizate puteau fi văzute la faţa locului, iar alte trei rămăseseră blocate în vehiculul lor, în timp ce pompierii stingeau flăcările izbucnite într-un taxi şi un autobuz.

În opinia unui ofiţer al armatei rănit la cap, "dacă partidele politice nu ajung la un acord rapid, ţara va ajunge din nou la violenţe interconfesionale".

Statele Unite, ale căror trupe de luptă ar urma să se retragă din ţară în august, au avertizat cu privire la utilizarea de către al-Qaida a vidului de putere după legislativele din 7 martie.

"Este un atac politic care vizează să afecteze procesul (politic) şi să trimită mesajul că teroriştii sunt în continuare activi", a insistat Zebari.

Partidele politice poartă negocieri dificile cu privire la formarea viitorului Guvern, după victoria fostului premier laic Iyad Allawi, care l-a devansat cu doar două mandate pe şeful Guvernului aflat la sfârşit de mandat, Nuri al-Maliki.

Pe de altă parte, trei persoane au fost ucise şi 30 rănite, într-un atac cu maşină-capcană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici