Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în Afganistan a decedat, în urma rănilor suferite într-un atentat

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în Afganistan a decedat miercuri din cauza rănilor provocate de un atac cu bombă care a avut loc în oraşul afgan Knadar, în ianuarie 2017, a anunţat Ministerul Afacerilor Prezidenţiale de la Abu Dhabi.

665 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în Afganistan a decedat, în urma rănilor suferite într-un atentat

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în Afganistan a decedat, în urma rănilor suferite într-un atentat

”Cu mare durere şi tristeţe, îl plângem pe martirul naţiunii şi serviciul său, onestul fiu Juma Mohammed Abdullah al-Kaabi, ce şi-a oferit sufletul său pur pentru binele umanităţii”, a comunicat Ministerul Afacerilor Prezidenţiale.

Cinci lucrători umanitari din Emiratele Arabe Unite care îşi desfăşurau activitatea în sudul oraşului afgan Kandar au fost de asemenea ucişi în urma atacului cu bombă din Knadar. Cele cinci persoane au decedat în timp ce erau angajate în activităţi umanitare şi educaţionale.

Diplomaţii Emiratelor Arabe Unite erau aşteptaţi să întreprindă o serie de de proiecte ca parte a unui program de ajutorare a statului afgan.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici