Ameninţare cu moartea la adresa cardinalului Tarcisio Bertone, numărul doi de la Vatican

O scrisoare anonimă care conţine ameninţări cu moartea a fost adresată recent secretarului de stat şi numărului doi de la Vatican, cardinalul italian Tarcisio Bertone, potrivit ediţiei de joi a săptămnânalului italian Panorama.

288 afișări
Imaginea articolului Ameninţare cu moartea la adresa cardinalului Tarcisio Bertone, numărul doi de la Vatican

Ameninţare cu moartea la adresa cardinalului Tarcisio Bertone, numărul doi de la Vatican (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vaticanul a refuzat să facă orice comentariu cu privire la această informaţie.

Săptămânalul precizează că scrisoarea a fost predată de biroul cardinalului Jandarmeriei Vaticanului, care anchetează asupra identităţii autorului.

Scrisoarea începe, potrivit săptămânalului, cu un citat celebru datând din 1854 al Sfântului Giovanni Bosco, fondatorul Ordinului Salesian, congregaţie din care prelatul face parte, "Mari funeralii la Curte".

În decembrie 1854, în timp ce Parlamentul regatului Savoia discuta o propunere de lege privind suprimarea ordinelor religioase, tânărul preot din Torino Giovanni Bosco i-a împărtăşit regelui Victor Emanuel al II-lea temerile sale, inclusiv cu privire la apropiate funeralii de la curte. Cu ajutorul acestora, el a atras atenţia asupra unor documente vechi ale familiei de Savoia, prin care strămoşii îi blestemau în avans pe descendenţii lor care ar fi acţionat împotriva intereselor Bisericii.

La puţin timp după aceea, mai mulţi membri ai familiei regale au murit.

Autorul acestei scrisori anonime îl acuză pe cardinalul Bertone că "nu ştie să ia hotărâri şi că îşi alege colaboratorii pe bază de prietenii personale", potrivit săptămânalului.

Autorul scrisorii anonime, care ar putea fi o persoană din interiorul Vaticanului, vizează în special opţiunea, care ar putea fi anunţată zilele următoare, de a-l numi nunţiu papal la Washington pe actualul secretar general al Guvernoratului de Stat al Cetăţii Vaticanului, monseniorul Carlo Maria Vigano.

Cardinalul Bertone a fost nominalizat secretar de stat în 2006 de către Papa Benedict al XVI-lea, al cărui colaborator a fost pe vremea când Joseph Ratzinger conducea Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Bucurându-se de încrederea Papei, Tarcisio Bertone a fost criticat că nu prea se pricepe la diplomaţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici