ANALIZĂ: Cine sunt atacatorii de la Paris

Trei echipe coordonate, alcătuite din şapte tineri kamikaze, toţi morţi, au omorât vineri seara cel puţin 129 de persoane şi au rănit alte 352 în atacurile de la Paris şi în apropiere de Stade de France, relatează AFP online, care îi prezintă pe cei cinci kamikaze deja identificaţi.

6334 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Cine sunt atacatorii de la Paris

ANALIZĂ: Cine sunt atacatorii de la Paris

Pe străzile Parisului

Brahim Abdeslam, în vârstă de 31 de ani, de naţionalitate franceză dar rezident în Belgia, s-a detonat într-un restaurant de pe bulevardul Voltaire, rănind grav o persoană.

Născut pe 30 iulie 1984, el era unul dintre mai mulţi fraţi aflaţi în vizorul anchetatorilor: unul dintre fraţii săi, Mohamed, a fost plasat în arest preventiv în Belgia, fără ca participarea sa la atacuri să fie confirmată în acest stadiu.

Serviciile antiteroriste nu au informaţii despre al treilea frate, Salah, care s-ar putea afla printre kamikaze.

Justiţia belgiană a emis un mandat internaţional de arestare, iar poliţia franceză a lansat un apel către martori, însoţit de o fotografie, referitor la acest "individ periculos" care a închiriat un automobil marca Volkswagen Polo, negru, înmatriculat în Belgia şi găsit parcat în faţă la Bataclan, unde au fost ucise 89 de persoane.

Brahim a închiriat, la rândul său, un automobil marca Seat, negru, înmatriculat tot în Belgia, găsit la Montreuil, în apropiere de Paris. La bordul automobilului au fost găsite trei puşi de asalt de tip Kalaşnikov, 11 încărcătoare goale şi cinci pline.

La Bataclan

Trei bărbaţi înarmaţi cu armament de război coboară dintr-un automobil VW Polo negru şi comit un carnagiu în această sală de spectacole pariziană, în plin concert al trupei rock Eagles of Death Metal. Ei au murit detonându-şi centurile de explozibili, în momentul asaltului poliţiştilor.

Identificat după amprenta unui deget secţionat, Omar Ismaïl Mostefaï, în vârstă de 29 de ani, este unul dintre ei. Născut pe 21 noiembrie 1985 la Courcouronnes (Essonne), la periferia Parisului, el a fost condamnat de opt ori, pentru infracţiuni minore, în perioada 2004-2010, dar nu a fost încarcerat niciodată.

În pofida existenţei unei fişe pentru radicalizare pe numele său începând din 2010, el nu a fost "implicat niciodată" în vreun dosar judiciar terorist. Însă, potrivit unui oficial turc, poliţia turcă a "informat poliţia franceză în două rânduri, în decembrie 2014 şi iunie 2015" în legătură cu acest bărbat, fără să primească însă "vreun răspuns din partea Franţei cu privire la această problemă".

Provenind dintr-o familie cu şase copii, jihadistul, tatăl unei fete, nu mai întreţinea nicio relaţie cu rudele.

El frecventa moscheea de la Lucé, în apropiere de Chartres (Eure-et-Loir), însă preşedintele acestui lăcaş de cult, Abdallah Benali, a dat asigurări că nu-l "cunoştea".

Alt kamikaze mort la Bataclan este Samy Amimour, în vârstă de 28 de ani, născut la Paris şi originar din Drancy (Seine-Saint-Denis). Aflat pe "radarele" serviciilor franceze, el a fost inculpat pe 19 octombrie 2012 pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni în legătură cu o întreprindere teroristă, "în urma unui plan eşuat de plecare către Yemen".

După ce şi-a "încălcat controlul judiciar, în toamna lui 2013", "un mandat internaţional de arestare a fost emis pe numele său".

În această perioadă a plecat Samy Amimour - prezentat de familia sa ca un tânăr amabil şi timid în copilărie - în Siria, unde se afla în continuare în vara lui 2014.

Familia sa a declarat pentru AFP că speranţa de a-l vedea revenind în ţară a scăzut şi mai mult, recent, după ce Samy s-a căsătorit.

Potrivit unor martori la scenele de oroare, cei trei kamikaze "erau îmbrăcaţi nornal, (purtau) blugi şi bascheţi". "Unul arăta tânăr, (deşi) avea o barbă de vreo trei zile. Celălalt era ras proaspăt, purta nişte ochelari mici şi un fel de beretă galbenă", potrivit lui Loïc Wiels, unul dintre aceşti martori.

Atacatorii vorbeau când în arabă, când în franceză, a observat alt martor.

Poliţiştii, la rândul lor, i-au remarcat pe doi dintre cei trei: un tip înalt, de aproximativ 20 de ani, bine făcut, impasibil şi rece, îmbrăcat cu un hanorac cu glugă, închis la culoare, şi altul ceva mai în vârstă, mai corpolent şi mult mai nervos.

La Stade de France

Doi dintre cei trei kamikaze care s-au detonat în apropiere de stadion au fost identificaţi - şi anume Bilal Hadfi, în vârstă de 20 de ani, de naţionalitate franceză, rezident în Belgia, şi un al doilea în apropiere de care a fost găsit un paşaport sirian pe numele Ahmad Al Mohammad, în vârstă de 25 de ani, născut la Idleb, în Siria. Acest din urmă atacator a fost verificat în Grecia, în octombrie, arată amprentele sale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici