ANALIZĂ CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un RĂZBOI între Statele Unite şi Rusia - FOTO, VIDEO

CNN notează, într-o analiză despre situaţia din Siria, că acest conflict militar reprezintă de fapt un "război prin intermediari/proxy-war" între Rusia şi Statele Unite ale Americii, fiecare dintre cele două puteri mondiale alimentând părţile combatante.

31775 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ CNN: Conflictul din Siria se transformă într-un RĂZBOI între Statele Unite şi Rusia - FOTO, VIDEO

Barack Obama şi Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cea mai recentă manevră, Statele Unite au trimis 50 de tone de armament destinate grupurilor insurgente din nordul Siriei, în cadrul eforturilor de susţinere a opoziţiei siriene. Această decizie a fost luată după ce Rusia a executat mai multe atacuri aeriene în sprijinul forţelor lui Bashar al-Assad, sub pretextul că încearcă să distrugă gruparea teroristă Stat Islamic.

CNN menţionează că Siria reprezintă un punct critic în acest moment. Din ce în ce mai mulţi civili sunt ucişi în fiecare zi, iar milioane de refugiaţi au fugit în alte ţări. Iar gruparea teroristă ISIS reprezintă o altă ameninţare mortală.

CNN prezintă situaţia din Siria în acest moment:

SUA a paraşutat 50 de tone de armament grupurilor insurgente

Luni, avioane americane au paraşutat 50 de tone de muniţie destinată grupurilor insurgente din nordul Siriei, în cadrul eforturilor de susţinere a opoziţiei siriene. Misiunea a fost efectuată cu avioane de tip C-17, escortate de aeronave de vânătoare. Muniţia - armament uşor şi grenade - a fost lansată în provincia Hasakah, situată în nordul Siriei, fiind destinată grupului insurgent Coaliţia Arabă Siriană.

Întregul armament a fost recuperat în condiţii bune de forţele insurgente, a declarat un oficial american.

SUA a încercat să antreneze rebelii sirieni

Autorităţile americane au pus bazele unui program de 500 de milioane de dolari pentru a-i antrena şi echipa militar pe rebelii sirieni, însă programul nu s-a dovedit unul de succes.

"A fost un eşec total din multe puncte de vedere. Statele Unite au încercat să-i controleze pe aceşti luptători, spunându-le că trebuie să se concentreze pe lupta împotriva ISIS. Însă, dacă vorbeşti cu orice sirian, acesta îţi va spune că vrea să scape de Statul Islamic, dar în acelaşi timp îşi doreşte să scape de regimul lui Bashar al-Assad", a declarat corespondentul CNN Arwa Damon. 

Pentagonul a anunţat deja "întreruperea temporară" a transferului de luptători-candidaţi din Siria în centre de antrenament din Iordania şi Turcia. Aproximativ 150 de luptători ai opoziţiei aflaţi în unităţi de antrenament îşi vor încheia instrucţia, afirmă oficiali americani. "Antrenarea a mii de infanterişti nu a constituit o metodă bună, cred că a devenit destul de evident acest lucru acum", a precizat un alt oficial al Administraţiei Obama, citat de publicaţia The New York Times.

Luna trecută, doar "patru sau cinci" rebeli antrenaţi se aflau pe câmpul de luptă din Siria, în condiţiile în care programul, implementat în decembrie 2014, ar fi trebuit să antreneze 5.400 de luptători anual şi 15.000 în următorii trei ani.

Rusia încearcă să-l sprijine pe Bashar al-Assad cu atacuri aeriene

În urmă cu două săptămâni, Rusia a luat prin surprindere o lume întreagă, când a decis să lanseze primele atacuri aeriene în Siria. Avioane de vânătoare ruseşti au început din 30 septembrie să efectueze atacuri aeriene în provincii din centrul şi nord-vestul Siriei - culoare către fiefuri ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Rusia a susţinut că-şi coordonează acţiunile cu Guvernul sirian şi că primeşte informaţii de la Irak şi Irak.

De la declanşarea campaniei, Rusia a efectuat zeci de misiuni de luptă şi a lansat peste 100 de atacuri aeriene, potrivit unor date de la Ministerul rus al Apărării. 

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, luni, că scopul atacurilor aeriene ruseşti este să stabilizeze Guvernul preşedintelui Bashar al-Assad şi că Rusia nu intenţionează să efectueze şi operaţiuni terestre.

UE a cerut Rusiei să înceteze raidurile împotriva opoziţiei siriene

Uniunea Europeană a cerut Rusiei să înceteze "imediat" bombardamentele care vizează opoziţia moderată din Siria, conform unei declaraţii a miniştrilor de Externe ai statelor UE.

"Atacurile recente ale armatei ruse, care merg dincolo de Daesh (n.red. - organizaţia teroristă Stat Islamic) şi de alte grupări teroriste desemnate de ONU, vizând inclusiv opoziţia moderată, sunt de o îngijorare profundă şi trebuie să înceteze imediat. Actuala escaladare militară riscă să prelungească acest conflict, subminând un proces politic, agravând situaţia umanitară şi intesificând radicalizarea", a transmis Uniunea Europeană.

Regimul Bashar al-Assad, aflat la conducere în Siria, trebuie să plece, "mai devreme sau mai târziu", au transmis miniştrii de Externe ai statelor UE, îndemnând Moscova să participe la eventuala tranziţie politică din Siria.

Opoziţia susţine că Bashar al-Assad îi ameninţă pe locuitori cu "atacuri devastatoare"

Regimul lui Bashar al-Assad a aruncat pliante în provincia Idlib, anunţându-i pe rezidenţi să meargă neînarmaţi la punctele de control pentru că zonele lor vor fi bombardate, susţine un grup al opoziţiei siriene.

"Celor care au acest pliant li se va permite să treacă punctele de control în siguranţă. Armata siriană le va oferi mâncare şi asistenţă medicală celor care vor ţine în mâini acest pliant. Cooperaţi cu armata siriană. Părăsiţi zona pentru siguranţa dumneavoastră", se arăta în pliantul respectiv.

Într-un alt pliant era scris mesajul: "Explozii devastatoare vor avea loc în această zonă".

Războiul prin intermediari se intensifică

Rusia are mai multe motive pentru care doreşte să rămână în Siria. Unul este reprezentat de faptul că în Siria există singurul port naval pe care Rusia se poate baza. Un alt motiv este că regimul sirian a cumpărat arme de la ruşi în valoare de miliarde de dolari. De asemenea, Rusia nu crede că revoluţiile, războaiele şi schimbările de regim pot aduce stabilitate şi democraţie, scrie CNN.

Pe de altă parte, Statele Unite sunt acuzate că au făcut foarte puţin în primii ani ai războiului civil din Siria şi că abia acum încearcă să-i ajute pe rebelii sirieni să lupte împotriva unui alt duşman: gruparea teroristă Stat Islamic.

"Ceea ce se întâmplă acum în Siria este un război "proxy" (n.r. - un război purtat de două forţe prin intermediari, pe teritoriul unei alte ţări)", a relatat corespondentul CNN Arwa Damon.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici