Angela Merkel, primul cancelar german care participă la manifestările din 11 noiembrie
Cancelarul german, Angela Merkel, va participa la 11 noiembrie, la Paris, alături de Nicolas Sarkozy, la ceremoniile care marchează înfrângerea Germaniei în faţa Aliaţilor şi încheierea Primului Război Mondial, a confirmat preşedintele Franţei.
Angela Merkel, primul cancelar german care participă la manifestările din 11 noiembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"La 11 noiembrie vom fi împreună la Paris, la Arcul de Triumf", a declarat şeful statului francez înaintea unei întâlniri şi a unui dineu împreună cu Angela Merkel.
Niciun cancelar german nu a participat vreodată la Paris la ceremoniile armistiţiului de la 11 noiembrie 1918.
"Nicolas Sarkozy doreşte, după moartea ultimului soldat francez care a luptat în acest război, ca 11 noiembrie să devină o zi a reconcilierii franco-germane, pentru construcţia unui viitor comun", precizase, miercuri, preşedinţia franceză.
Ultimul combatant francez din Primul Război Mondial, Lazare Ponticelli, a decedat la 12 martie 2008, la vârsta de 110 ani.
Comemorările legate de Primul Război Mondial au prilejuit deja, acum 25 de ani, un gest puternic de reconciliere franco-germană.
Preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, şi cancelarul Helmut Kohl s-au ţinut de mână pentru a se reculege în locul bătăliei de la Verdun din 1916, în memoria victimelor războiului din 1914-1918.
Miercuri, după Consiliul de Miniştri, la întâlnirea săptămânală cu presa, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Luc Chatel, anunţase că se pregăteşte o "ceremonie franco-germană" cu ocazia datei de 11 noiembrie, fără a se pronunţa cu privire la prezenţa Angelei Merkel.
Luc Chatel a mai calificat drept un "gest puternic, foarte important" venirea la Paris, miercuri, a Angelei Merkel, chiar în ziua învestirii sale de către Parlamentul german. Cancelarul german urma să ia cina la Paris, întorcând astfel politeţea şefului statului francez, care s-a deplasat la Berlin în orele următoare învestiturii sale, la 16 mai 2007.
-
COD GALBEN DE NINSORI: Autostrăzile şi drumuri naţionale, închise. Zeci de trenuri anulate. Cursuri suspendate în sute de şcoli. Cum se circulă şi care e situaţia în ţară
Traficul rutier este întrerupt, vineri, pe mai multe drumuri naţionale, zeci de trenuri sunt anulate, iar cursurile au fost suspendate în 373 de şcoli din cauza zăpezii şi a viscolului. Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, spune că fenomenele meteo care se înregistrează în aceste zile în România sunt cât se poate de normale şi că nu vor fi nămeţi ca în 1954, cel puţin până duminică. citeşte tot
-
Scăderea populaţiei va afecta numărul europarlamentarilor, voturile în UE şi alocările financiare
Politic ieri, 20:11
Numărul de eurodeputaţi români dar şi numărul de voturi alocate României în Consiliu vor scădea în urma diminuării numărului de cetăţeni, conform recensământului, însă potrivit unor surse europene, aceste efecte vor fi simţite abia după 2014 sau 2020. citeşte tot





Nu exista comentarii