Angela Merkel va participa, marţi, la un miting al musulmanilor contra terorismului

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele ţării, Joachim Gauck, vor participa la manifestaţia organizată marţi, la Berlin, de asociaţii musulmane, pentru condamnarea atacului care a vizat revista Charlie Hebdo.

202 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel va participa, marţi, la un miting al musulmanilor contra terorismului

Angela Merkel (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Prin participarea la manifestaţia de marţi vom transmite un semnal foarte puternic", a declarat Merkel după întrevederea pe care a avut-o cu premierul Turciei, Ahmet Davutoglu.

"Preşedintele Joachim Gauck va rosti un scurt discurs, iar eu voi fi prezentă în calitatea de cancelar; vor fi şi alţi membri ai Guvernului", a adăugat Merkel.

Marşul este organizat de Consiliul Central al Musulmanilor (ZMD) şi de Asociaţia Comunităţii Turce din Berlin (TGB), în favoarea unei "Germanii deschise şi tolerante", "pentru libertatea religioasă şi de opinie".

Sloganul manifestaţiei va fi "Teroarea nu este în numele nostru", au declarat organizatorii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici