Aproximativ 10.000 de fotografii de la petrecerile lui Berlusconi se află în Columbia

Aproximativ 10.000 de fotografii făcute cu ocazia petrecerilor organizate în vilele lui Silvio Berlusconi sunt stocate în baza de date a agenţiei de presă columbiene Ecoprensa, dezvăluie cotidianul La Repubblica.

26 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 10.000 de fotografii de la petrecerile lui Berlusconi se află în Columbia

Aproximativ 10.000 de fotografii de la petrecerile lui Berlusconi se află în Columbia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit ziarului citat, fotoreporterul Antonello Zappadu, autorul fotografiilor realizate la petrecerile organizate în vilele premierului italian, a cedat toate imaginile agenţiei columbiene.

O parte din aceste fotografii au fost publicate de presa italiană şi de ziarul spaniol El Pais.

Silvio Berlusconi a fost implicat în mai multe scandaluri în ultimele luni, după ce presa a dezvăluit legăturile sale cu o adolescentă din Neapole, Noemi Letizia.

După participarea lui Berlusconi, în vârstă de 73 de ani, la petrecerea de majorat a adolescentei, soţia premierului, Veronica Lario, a anunţat că va divorţa.

Ulterior, fotograful Antonello Zappadu a publicat o serie de fotografii compromiţătoare realizate în vila lui Berlusconi din Sardinia. Justiţia italiană a decis confiscarea acestor imagini, care însă au apărut în alte ţări.

Omul de afaceri Gianpaolo Tarantini, un apropiat al lui Berlusconi, a dezvăluit că a adus 30 de femei la 18 petreceri organizate în reşedinţe ale premierului italian fără ca acesta să ştie că invitatele erau plătite.

Potrivit lui Tarantini, unele dame de companie invitate la petrecerile lui Berlusconi ar fi primit câte 1.000 de euro pentru a întreţine relaţii sexuale cu premierul italian.

Printre numele femeilor care ar fi oferit servicii sexuale apare şi cel al Ioanei V., o tânără de 20 de ani care probabil este româncă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici