Aproximativ 90 de morţi în Guineea, în urma unei manifestaţii
Cel puţin 87 de persoane, ostile juntei aflate la putere în Guineea, au fost împuşcate mortal luni, la Conakry, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, iar doi lideri ai opoziţiei au fost răniţi de militari în timpul unei manifestaţii reprimate sângeros de forţele de securitate.
Este pentru prima dată când junta reprimă o manifestaţie prin folosirea violenţei, de la preluarea puterii, în urmă cu nouă luni.
Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din ultimii ani în Guineea.

Federaţia internaţională a ligilor pentru drepturile omului a cerut comunităţii internaţionale să "reacţioneze cu fermitate".
Fostă putere colonială, Franţa a criticat "cu cea mai mare fermitate" această "reprimare violentă", iar Statele Unite s-au declarat "profund îngrijorate".
Luni la prânz, mai multe zeci de mii de manifestanţi s-au reunit pe cel mai mare stadion din Conakry pentru a-şi exprima opoziţia faţă de eventuala candidatură a şefului juntei, căpitanul Moussa Dadis Camara, la alegerile prezidenţiale din ianuarie.
După intervenţia forţelor de securitate, venite să evacueze stadionul, "au fost strânse 87 de cadavre din interiorul şi din jurul stadionului după trecerea militarilor", a declarat un oficial din cadrul poliţiei, sub acoperirea anonimatului.
În cursul dimineţii, forţele de securitate au dispersat opozanţii cu ajutorul bastoanelor şi grenadelor lacrimogene şi au arestat zeci de persoane.
Ulterior, stadionul - care numără oficial 25.000 de locuri - s-a umplut şi au fost auzite tiruri de armă.

Fostul premier Cellou Dalein Diallo, candidat în alegerile prezidenţiale şi lider al Uniunii Forţelor Democratice din Guineea (UDFG, de opoziţie), a povestit că militarii i-au "rupt două coaste" şi l-au rănit la cap.
"Există o voinţă deliberată de a ne elimina astăzi pe noi, opozanţii", a declarat fostul premier Sidya Toure, liderul Uniunii Forţelor Republicane (UFR, de opoziţie), de asemenea rănit la cap.
Aceste violenţe au loc într-un moment în care comunitatea internaţională face presiuni asupra liderului puciului pentru care acesta să îşi respecte angajamentul de a nu se prezenta la alegerile prezidenţiale.
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot
-
Ponta: Dacă se decretează stare de urgenţă în zonele afectate, propun PSD să susţină decizia în Parlament
Politic ieri, 20:10
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui. citeşte tot





"According to hospital sources that we have spoken to, 157 dead and 1,253 injured have been registered," said Thierno Maadjou Sow, president of the Guinean Human Rights Organisation.
Sow told Reuters the figure did not include the bodies of those demonstrators killed at the September 28 stadium but which had not been delivered to hospitals.
linistea s-a instaurat in capitala dar cei mai multi cred ca este doar linistea dinaintea furunii. la cateva sute de kilometri de zona activa, locul de unde scriu, oamenii asteapta vesti. zvonuri sunt vehiculate insa nimic nu se stie concret. lucrurile decurg oarecum normal insa ingrijorarea se citeste pe fetele multora. personal cred ca e doar o acalmie de moment. sper sa ma insel.
e vorba insa doar de o tara africana. cui sa-i pese?