Armata irakiană este departe de a fi pregătită să lanseze o ofensivă contra SI

Armata irakiană este încă departe de a fi pregătită să lanseze o ofensivă majoră împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) pentru a recuceri teritoriile pierdute, au declarat joi oficiali americani.

238 afișări
Imaginea articolului Armata irakiană este departe de a fi pregătită să lanseze o ofensivă contra SI

Armata irakiană este departe de a fi pregătită să lanseze o ofensivă contra SI - oficiali americani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Forţele de securitate irakiene sunt în măsură să lanseze atacuri de amploare redusă împotriva SI şi au nevoie de timp pentru a fi pregătite în vederea unor operaţiuni mai importante, chiar şi cu ajutorul furnizat de către coaliţia internaţională.

"Ei au capacitatea să lanseze (acest contraatac). Este vorba de luni, nu de ani", a declarat unul dintre aceşti oficiali, sub protecţia anonimatului, precizând totodată că acest contraatac "nu este iminent".

Întrebat când vor fi în măsură militarii irakieni să lanseze o operaţiune pentru recucerirea oraşului Mosul, oficialul a răspuns că acest lucru ar putea necesita un an.

Oficiali americani de la Comandamentul militar însărcinat cu regiunea (CENTCOM) au convenit ca ritmul atacurilor aeriene în Irak să fie limitat, deoarece armata irakiană nu se deplasează pe suprafeţe mari şi rămâne într-o poziţie defensivă.

Peste 600 de atacuri aeriene au fost efectuate în Irak şi Siria de la 8 august şi până în prezent.

În timpul Guvernului fostului premier Nuri al-Maliki, armata irakiană şi-a pierdut eficienţa, gradaţi competenţi fiind înlocuiţi cu "prieteni politici", iar echipamentele fiind neglijate, au mai subliniat oficiali americani.

Ei au apreciat că este prea devreme să se spună dacă strategia lui Barack Obama privind "eliminarea" grupării Statul Islamic - prin atacuri aeriene în sprijinul forţelor terestre - este eficientă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici