Atac armat într-un centru comercial din Finlanda, soldat cu şase morţi

Un al şaselea cadavru a fost găsit la Espoo, la periferia oraşului Helsinki, iar acesta este al autorului atacului armat produs joi dimineaţă într-un centru comercial, au declarat anchetatorii finlandezi, care se orientează spre o dramă de ordin sentimental.

73 afișări
Imaginea articolului Atac armat într-un centru comercial din Finlanda, soldat cu şase morţi

Atac armat într-un centru comercial din Finlanda, soldat cu şase morţi

Patru persoane au fost ucise în atacul de la centrul comercial din Espoo, o nouă dramă pentru Finlanda, afectată deja de două atacuri armate comise în licee.

O a cincea victimă, găsită la prânz, după ce fusese împuşcată mortal, este fosta parteneră a suspectului în cazul atacului armat de la centrul comercial, au declarat anchetatorii, în cadrul unei conferinţe de presă. Poliţia consideră că atacul este legat de motive de ordin privat.

Potrivit presei finlandeze, fosta parteneră a suspectului lucra la galeria comercială unde s-a produs atacul, iar suspectul avea interdicţie legală de a se apropia de aceasta.

Presupusul atacator este Ibrahim Shkupolli, un bărbat în vârstă de 43 de ani, deja condamnat pentru violenţe comise cu ajutorul armelor, a declarat Jyrky Kallio, comisar în cadrul poliţiei din Espoo, care a publicat o fotografie a suspectului.

Atacul a izbucnit la scurt timp după ora locală 10.00 (10.00, ora României), la primul etaj al Sello, un mare complex comercial din Espoo.

Victimele de la centrul comercial sunt trei bărbaţi şi o femeie, potrivit poliţiei.

Potrivit presei finlandeze, agresorul, îmbrăcat în negru, era înarmat cu un pistol cu gloanţe de calibru 9 milimetri.

Finlanda a fost deja traumatizată de alte două atacuri mortale în ultimii doi ani. În noiembrie 2007, un tânăr de 18 ani a ucis opt persoane într-un liceu, apoi s-a sinucis. În septembrie 2008, un student de 22 de ani a ucis zece persoane tot într-un liceu, apoi s-a sinucis.

Aceste atacuri au dus la o consolidare a legislaţiei privind armele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici