ATAC ARMAT la un liceu din Florida: Cel puţin 17 morţi şi peste zece răniţi/ Presupusul autor al atacului a fost reţinut | FOTO, VIDEO

Un fost elev a deschis focul într-un liceu din orăşelul Parkland, situat în statul american Florida, omorând cel puţin 17 persoane înainte de a fi reţinut de poliţie, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului postului BBC News.

6557 afișări
Imaginea articolului ATAC ARMAT la un liceu din Florida: Cel puţin 17 morţi şi peste zece răniţi/ Presupusul autor al atacului a fost reţinut | FOTO, VIDEO

ATAC ARMAT la un liceu din Florida: Cel puţin o persoană a murit şi alte câteva zeci au fost rănite | FOTO, VIDEO

UPDATE: Bilanţul incidentului armat din Florida a ajuns la cel puţin 17 morţi

Suspectul, identificat drept Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, a fost elev la acest liceu, fiind exmatriculat din motive disciplinare nespecificate, a declarat Scott Israel, şeriful comitatului Broward, care a precizat că acesta s-a predat poliţiei fără să opună rezistenţă.

Şerfiul a explicat că suspectul a folosit o puşcă şi avea "nenumărate încărcătoare".

Cel puţin 14 persoane au fost transportate la spital în urma incidentului armat, potrivit lui Scott Israel.

Incidentul a început în afara şcolii, unde Cruz a ucis trei persoane, după care a intrat în clădire, împuşcând mortal alte 12 persoane. Două persoane au decedat la spital în urma rănilor suferite, a mai adăugat şeriful comitatului Broward.

Acesta este cel de-al 18-lea incident armat petrecut într-o instituţie de învăţământ din Statele Unite de la începutul acestui an, potrivit unei organizaţii care pledează pentru controlul armelor de foc.

UPDATE: Presupusul autor al atacului armat a fost reţinut

La peste o oră după izbucnirea incidentului, Biroul Şerifului din comitatul Broward a transmis că "atacatorul este acum în custodie".

Robert Runcie, administratorul şcolii, a declarat presei că s-au înregistrat decese în urma incidentului.

De asemenea, a mai afirmat că suspectul ar putea fi "un fost elev...individul, credem, că este în custodia" poliţiei.

"Până în acest moment avem cel puţin 14 victime", a transmis Biroul Şerifului din Broward, fără să specifice starea acestora.

Presa americană a relatat iniţial că peste 20 de persoane au fost rănite.

 

Senatorul Bill Nelson din Florida a declarat pentru Fox News că s-au înregistrat mai "multe decese".

Un individ a deschis focul în Liceul Marjory Stoneman Douglas din orăşelul Parkland, situat în statul american Florida.

Departamentul Pompierilor din comitatul Broward a comunicat că cel puţin o persoană a fost ucisă în incident, informează postul WSVN, afiliat CNN.

Biroul şerifului local a anunţat că între 20 şi 50 de people au fost rănite, relatează postul Fox8. Cel puţin cinci răniţi sunt în stare gravă.

Autorul atacului este încă în libertate.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici