Atacatorul sinucigaş din apartamentul de la Saint-Denis nu era în baza de date a poliţiei

Atacatorul sinucigaş care şi-a detonat explozibilii în apartamentul din Saint-Denis vizat de raidul de miercuri al poliţiei, în urma atentatelor de la Paris din 13 noiembrie, nu era în baza de date a poliţiei franceze, a declarat sâmbătă o sursă citată de AFP în pagina online.

309 afișări
Imaginea articolului Atacatorul sinucigaş din apartamentul de la Saint-Denis nu era în baza de date a poliţiei

Atacatorul sinucigaş din apartamentul de la Saint-Denis nu era în baza de date a poliţiei

Anchetatorii au reuşit să-i izoleze ADN-ul datorită fragmentelor din corpul său găsite printre dărâmături, în apartament, potrivit sursei din poliţie, care a confirmat o informaţie difuzată de iTELE.

Dar acest lucru nu a permis încă identificarea atacatorului, deoarece ADN-ul său nu figurează printre datele persoanelor condamnate sau inculpate în Franţa, care se află în Fişierul naţional automatizat al amprentelor genetice (Fnaeg).

Anchetatorii nu au putut stabili nici dacă acest kamikaze a trecut prin Grecia odată cu refugiaţi care fugeau de războiul din Siria, aşa cum au făcut alţi doi kamikaze de la Stade de France, controlaţi la începutul lui octombrie pe insula greacă Leros.

Atunci când şi-a detonat explozibilii în apartamentul din Saint-Denis, în timpul raidului forţelor franceze, bărbatul era baricadat împreună cu presupusul organizator al atentatelor de la Paris soldate cu 130 de morţi, jihadistul belgiano-marocan Abdelhamid Abaaoud, şi cu verişoara acestuia, Hasna Aitboulahcen. Toate cele trei persoane au murit în timpul raidului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici