VIDEO Atentat cu bombă în duminica Floriilor. Cel puţin 14 răniţi, după ce două persoane s-au aruncat în aer în faţa unei biserici catolice din Indonezia

  • Doi atentatori sinucigaşi s-au aruncat în aer în curtea unei biserici din Indonezia.
  • Credincioşii catolici se aflau în biserică şi participau la slujba de Florii în momentul producerii exploziei.
  • Cel puţin 14 persoane au fost rănite, iar atacatorii au murit.
1059 afișări

Prima zi din Săptămâna Sfântă, premergătoare Paştelui catolic, a început în Indonezia cu o explozie puternică. Duminică, doi oameni s-au aruncat în aer în faţa unei biserici catolice din oraşul Makassar.

Potrivit martorilor, atacatorii, aflaţi pe o motocicletă, au încercat să intre în curtea bisericii, însă au fost opriţi de un paznic. În acel moment, ei au detonat încărcătura explozivă pe care o aveau asupra lor. Cel puţin 14 persoane au fost rănite în urma exploziei, au declarat reprezentanţii Poliţiei, relatează Reuters.

Se pare că atacatorii au acţionat singuri, au stabilit poliţiştii locali. În momentul atacului, biserica era plină cu participanţi la slujba din Duminica Floriilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici