ATENTATE TERORISTE în Indonezia: Şapte persoane au fost ucise într-o serie de explozii în Jakarta. Cinci terorişti au fost ucişi - FOTO, VIDEO

Cel puţin şapte persoane au fost ucise joi într-o serie de explozii produse în capitala indoneziană Jakarta, care au fost urmate de focuri de armă, în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, relatează The Guardian în ediţia electronică.

7878 afișări
Imaginea articolului ATENTATE TERORISTE în Indonezia: Şapte persoane au fost ucise într-o serie de explozii în Jakarta. Cinci terorişti au fost ucişi - FOTO, VIDEO

ATENTATE TERORISTE în Indonezia: Şapte persoane au fost ucise într-o serie de explozii în Jakarta (Imagine: CNN)

UPDATE 11:00 - Poliţia din Jakarta anunţă că atacurile s-au încheiat, cinci terorişti fiind ucişi

Atacurile armate şi cu bombe comise joi la Jakarta s-au încheiat, a anunţat poliţia indoneziană, care a confirmat moartea a cinci atacatori şi a altor două persoane, relatează Associated Press în pagina electronică.

"Considerăm că nu mai sunt alţi atacatori în zona Sarinah. Am preluat controlul", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jakarta, colonelul Muhammad Iqbal. El a precizat că doi dintre atacatori au fost ucişi de poliţie.

Potrivit martorilor, cinci persoane au comis atacuri cu arme şi cu bombe în faţa centrului comercial Sarinah, situat în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, unde se află de asemenea numeroase hoteluri de lux, clădiri de birouri şi ambasade, inclusiv cea franceză.

Mai multe bombe au explodat, inclusiv într-o cafenea Starbucks, care ulterior a fost luată cu asalt de forţele de securitate. Potrivit agenţiei Associated Press, explozii au avut loc şi în cartierele Cikni, Silpi şi Kuningan, în apropierea ambasadelor Turciei şi Pakistanului.

Ministrul olandez de Externe a declarat că un cetăţean olandez a fost rănit grav în atacurile de la Jakarta. "Terorismul poate lovi oriunde. Fie că faci cumpărături la Paris, eşti într-un birou din New York sau în vacanţă la Jakarta", a precizat ministrul Bert Koenders.

UPDATE - Conform poliţiei indoneziene, atacurile ar avea legătură cu gruparea teroristă Stat Islamic

Exploziile au avut loc în faţa centrului comercial Sarinah, situat în apropierea palatului prezidenţial şi a sediului ONU, scrie BBC News Online. În zona respectivă se află de asemenea numeroase hoteluri de lux, clădiri de birouri şi ambasade, inclusiv cea franceză.

Poliţia a informat că patru dintre atacatori şi alte trei persoane au murit în cursul atacurilor, comise pe fondul avertizărilor recente conform cărora militanţii islamişti organizează un atentat de amploare.

Presa locală relatează că au avut loc cel puţin şapte explozii, inclusiv două atacuri sinucigaşe.

Preşedintele Joko Widodo, care se afla într-o vizită de lucru în oraşul Cirebon, a condamnat atacurile şi a anunţat că se întoarce la Jakarta imediat. "Acest act este menit în mod clar să perturbe ordinea publică şi să terorizeze oamenii", a precizat preşedintele.

Zona exploziilor a fost izolată de poliţie, care i-a avertizat pe locuitori să rămână în case, potrivit unui purtător de cuvânt citat de AFP.

Conform presei locale, citată de Reuters în pagina online, mai multe bombe au explodat, inclusiv într-o cafenea Starbucks, care ulterior a fost luată cu asalt de forţele de securitate.

 

Un agent de securitate de la o bancă a declarat că a văzut cel puţin cinci atacatori, dintre care trei kamikaze care şi-au detonat explozibilii în cafeneaua Starbucks.

Tri Seranto a precizat că ceilalţi doi atacatori înarmaţi au intrat într-o secţie de poliţie, în care s-au auzit ulterior focuri de armă. El a adăugat că cei doi atacatori au reuşit să fugă, în timp ce un poliţist a fost ucis şi alţi doi răniţi.

Acesta a fost cel mai grav atac din capitala Indoneziei după atentatele cu bombă care au vizat în 2002 două hoteluri, provocând moartea a şapte persoane şi rănirea a peste 50. Anterior, un atentat cu bombă comis tot în 2002, într-un club de noapte de pe insula turistică Bali, s-a soldat cu moartea a 202 persoane, majoritatea turişti străini.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici