Audierile publice în cadrul anchetei care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump încep astăzi

Primele audieri publice din cadrul anchetei care ar putea duce la iniţierea procedurii de demitere a preşedintelui american Donald Trump încep miercuri cu anchetarea a doi foşti diplomaţi americani, anunţă site-ul agenţiei Dpa.

359 afișări
Imaginea articolului Audierile publice în cadrul anchetei care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump încep astăzi

Încep audierile publice în cadrul anchetei care îl vizează pe Donald Trump

Ancheta care îl vizează pe liderul de la Casa Albă devine publică prin transmiterea, în direct, a audierilor la care participă oficialii americani implicaţi în activitatea şefului american de stat. Miercuri, fostul diplomat american în Ucraina, William Taylor, şi diplomatul de carieră, George Kent, vor depune mărturii şi vor răspunde întrebărilor legate de posibilul abuz de putere realizat de liderul de la Casa Albă.

Cei doi oficiali şi-au exprimat preocupările privind legătura dintre ajutorul acordat de către Trump ucrainenilor şi promisiunea făcută de liderii de la Kiev în ceea ce priveşte investigarea activităţii economice a contracandidatului democrat al preşedintelui american Joe Biden şi a fiului acestuia.

Audierile pot fi urmărite LIVE aici

Vineri, Marie Yovanovitch, fostul ambasador la Kiev, demis în urmă cu un an, va fi următoarea persoană audiată în cadrul anchetei.

Liderii democraţi americani acuză, totodată, guvernarea republicană a preşedintelui în exerciţiu de exercitarea unor servicii diplomatice paralele prin intermediul avocatului personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici