Aurescu: Asistăm la o creştere fără precedent a antisemitismului în societăţile noastre

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a spus, duminică, faptul că asistăm, în mod profund regretabil, la o creştere fără precedent a antisemitismului şi negării Holocaustului în societăţile noastre, la reuniunea ministerială a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

1782 afișări
Imaginea articolului Aurescu: Asistăm la o creştere fără precedent a antisemitismului în societăţile noastre

Aurescu: Asistăm la o creştere fără precedent a antisemitismului în societăţile noastre

Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat, în cadrul intervenţiei sale din deschiderea evenimentului, importanţa activităţii organizaţiei în contextul internaţional curent, marcat de creşterea îngrijorătoare a fenomenelor de antisemitism şi intoleranţă, conform unui comunicat de presă.

Şeful diplomaţiei române a exprimat susţinerea neechivocă a României pentru adoptarea, în cadrul reuniunii, a unei Declaraţii ministeriale prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000.

,,La douăzeci de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Stockholm, asistăm, în mod profund regretabil, la o creştere fără precedent a antisemitismului şi negării Holocaustului în societăţile noastre. Avem, aşadar, responsabilitatea de a acţiona pentru asigurarea unui climat de respect, toleranţă şi diversitate pentru comunităţile evreieşti din ţările noastre. România depune eforturi importante pentru a deveni un adevărat model regional în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi promovarea memoriei Holocaustului. Totodată, pe durata recentei Preşedinţii a României a Consiliului UE, am promovat cu prioritate tema luptei împotriva antisemitismului şi sperăm că şi alte preşedinţii ale Consiliului UE ne vor urma exemplul”, a subliniat cu acest prilej ministrul Bogdan Aurescu.

În cadrul sesiunii, ministrul Afacerilor Externe a făcut referire şi la mandatul de succes al Preşedinţiei-în-exerciţiu române a IHRA, în perioada martie 2016 - martie 2017, care s-a axat pe trei priorităţi: consolidarea educaţiei despre Holocaust, încurajarea cercetării academice şi combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evocat personalitatea diplomatului Mihnea Constantinescu, care a coordonat programul Preşedinţiei române a Alianţei, aducând un omagiu memoriei sale.

„Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat totodată demersurile concrete întreprinse de România, în perioada recentă, în materie de asumare a trecutului, educaţie şi cercetare privind Holocaustul şi comemorarea victimelor Holocaustului, inclusiv introducerea în legislaţia română a definiţiei de lucru a antisemitismului, convenita în cadrul IHRA în timpul preşedinţiei române, reconfirmând angajamentul continuu al României în aceste domenii”, se arată în comunicatul remis duminică.

Alianţa Internaţională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizaţie internaţională cu sediul la Berlin, care numără 34 de state membre. IHRA a fost fondată în anul 1998 şi îşi desfăşoară activitatea pe baza Declaraţiei de la Stockholm, acţionând în scopul consolidării memoriei, cercetării şi educaţiei despre Holocaust.

România a deţinut în perioada martie 2016 – martie 2017 Preşedinţia-în-exerciţiu a IHRA. Cele trei priorităţi ale României au fost consolidarea educaţiei despre Holocaust, încurajarea cercetării academice şi combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării.

Cel mai semnificativ rezultat obţinut de Alianţă pe durata Preşedinţiei României a constat în adoptarea Definiţiei de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizaţiei de la Bucureşti, din luna mai 2016.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici